Breaking News

Zeci de mii de israelieni au participat la o adunare anuală pentru pace

Zeci de mii de israelieni au participat sâmbătă la marea adunare anuală pentru pace organizată la Tel Aviv, cu ocazia comemorării asasinatului fostului premier Yitzhak Rabin, relatează AFP.

Organizatorii afirmă că au fost 50.000 de participanți, în timp ce presa vehiculează un număr de 20.000. A fost pentru prima dată în 21 de ani când evenimentul a fost pe punctul de a fi anulat din lipsă de fonduri pentru instalarea unei scene în piața Rabin, care poartă numele politicianului. În rețelele sociale au circulat mesaje care chemau la o adunare spontană, dar până la urmă Partidul Socialist, de opoziție, a anunțat că se va ocupa de organizare. Oficial, evenimentul este apolitic.

Yitzhak Rabin a fost asasinat de un evreu ortodox în 4 noiembrie 1995, după ce a semnat acordurile de pace de la Oslo cu palestinienii. Pentru succesul din 1993, el a primit premiul Nobel pentru pace, alături de ministrul israelian externe Shimon Peres și de liderul palestinian Yasser Arafat. Asasinul lui Rabin, Yigal Amir, a fost condamnat la închisoare pe viață.