ANDREI BĂSESCU ȘI TRAIAN PLEȘU

Râde ciob de oala spartă poate fi un proverb românesc care se potrivește de minune reacției lui Traian Băsescu față de atacurile constante și ”mișelești” ale ”geniului fără caracter”, Andrei Pleșu la adresa președintelui României din perioada 2004-2014.

Astăzi, Traian Băsescu, aflat în fruntea unui nou partid politic (căruia îi cam scapă piciorul de pe linia ce separă partidele în parlamentare și neparlamentare),  se vede pus în situația acelei zbateri ”fără mamă, fără tată”, atacând în stânga și în dreapta, în față și în spate, deasupra și dedesubt orice mișcă împotriva dezideratului său de a fi la originea construcției Partidului Mișcarea Populară, ca partid care să conteze în jocurile puterii, evident cu el în frunte, la timonă sau oriunde se poate lua o decizie care să-l avantajeze.

Traian Băsescu și-a dat seama că nu este construit să fie un bunic model, cu plimbări prin Cișmigiu, ci el este făcut să formeze rândul celor care ”vor ieși din politică doar cu picioarele înainte”.

O astfel de perspectivă iliesciană, declarată și asumată doar de liderul fondator al PSD, îl face pe Traian Băsescu să fie cât se poate de neiertător cu toți cei care îi sar la beregată, indiferent dacă aceștia au statura elefantului sau a șoricelului, pe care fabula îl găsește mai tot timpul a fi învingător.

Revenind la ”Râde ciob de oala spartă”  îl găsim pe Traian Băsescu cu ghiarele înfipte în beregată lui Andrei Pleșu, acuzându-l de ”infirmitate de caracter”, pentru că redutabilul gânditor nu-l mai laudă, ci îl critică de merg toți fulgii! ”Cum de este posibil așa ceva – se întreabă Traian Băsescu? Nu este vorba despre lipsă de caracter în gestiunea celui care ”când te laudă și când te spurcă”?

Evident că nu – i-ar răspunde orice om cu scaun la cap, eliberat de angoasele scaunului de sub șezut, ce face bine doar părților moi ale trupului și nicidecum  agerimii minții, închisă pe tot parcursul funcției într-un cub de gheață, asemenea unui exil la Polul Sud.

Supărarea lui Traian Băsescu pe Andrei Pleșu, doar pentru că acesta din urmă  nu vrea să-l considere lipsit de evoluție/involuție, insistând să-l țină de mână în plimbările lor prin timpul prezent, devine supărarea prostului pe sat.

Dar, Traian Băsescu nu este la prima abatere de acest gen, el însuși acuză o gravă lipsă de caracter, infirmitate pe care o vede în oglindă, pentru toți cei cu care a intrat în contact  de-a lungul și de-a latul carierei sale politice, dar nu numai.

Ce spune noul lider politic, grobian și greu de stăpânit, cum doar golanii mai sunt greu de stăpânit într-o sală de spectacol, în care a intrat doar din cauza ploii de afară? „Infirmul! Andrei Pleşu, o minte sclipitoare din care adesea pătrund în spaţiul public idei geniale. Cu toate acestea, Andrei Pleşu are o mare infirmitate. Îi lipseşte caracterul”, a scris Băsescu pe pagina sa de Facebook. ”Atacul lui Băsescu vine după ce filosoful Andrei Pleșu s-a dezlănțuit la adresa fostului președinte Traian Băsescu, în două editoriale succesive. Pleșu a atacat o nouă alianță preelectorală șocantă în care Traian Băsescu, Liviu Dragnea, Victor Ponta și Sebastian Ghiță fac front comun.

Acum Traian Băsescu scrie pe Facebook că mesajul său este un drept la replică, „după multe atacuri pe care le consider incorecte”:

„Mi-l aduc aminte pe Andrei Pleşu în vremea când Petre Roman era pe val. L-a susţinut fără rezerve în schimbul unei funcţii de ministru până când Petre Roman a început să alunece către abisul sondajelor şi atunci n-a ezitat să-l facă pulbere.
Mi-l aduc aminte pe Andrei Pleşu în era Emil Constantinescu. Nu mai avea cuvinte cu care să-i ridice ode, pentru ca spre sfârşitul epocii să-l facă pulbere.
De mine nu mai vorbim. Laude pe aproape două mandate, iar azi, pentru Andrei Pleşu, sunt nici mai mult nici mai puţin decât egalul lui Ghiţă şi partenerul PSD. Conform caracterului a uitat încleştările formidabile ale celor două mandate şi m-a introdus în propriu-i ventilator al pulverizării.
Şi asta pentru că a venit vremea altora să fie proslăviţi filosofic. Va veni şi rândul lor să fie pulverizaţi de geniul fără caracter Andrei Pleşu, cu siguranţă, la momentul declinului popularităţii.
Ce ţi-e şi cu infirmităţile de caracter. Doctorii nu au proteze pentru ele .
Andrei, nu te îngrijora, sunteţi mulţi care nu puteţi fi protezaţi la caracter”

Oricum, Traian Băsescu nu poate fi în nici un caz Andrei Pleșu, așa cum nici Andrei Pleșu nu are nici un motiv să se creadă Traian Băsescu.

ADI CRISTI