Produsul Intern Brut a crescut, în primele nouă luni ale anului, cu 4,9% pe seria brută și cu 4,8% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2015, în timp ce în trimestrul III 2016 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,6% raportat la trimestrul anterior, potrivit datelor semnal publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului Intern Brut pentru trimestrul III 2016 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiți față de a doua variantă provizorie a Produsului Intern Brut pentru trimestrul II 2015, publicată în comunicatul de presă nr. 257 din 7 octombrie 2016. Rezultatele pentru trimestrele I și II ale anului 2016, comparativ cu trimestrul precedent, nu s-au modificat.
Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiți, a modificării seriilor brute și a numărului de observații disponibile”, menționează INS.