Începând de ieri, ieșenii beneficiază de un nou loc de recreere pe timpul sezonului cald, odată cu redeschiderea Ștrandului Municipal, situat pe str. Cicoarei. Potrivit reprezentanților Primăriei, în extrasezon au fost efectuate lucrări de reparaţii şi igienizări la clădirea administrativă, garderobe, grupuri sanitare şi bazine, a fost îndepărtată tencuiala deteriorată, după care a fost aplicată o nouă tencuială și au fost vopsiți pereţii bazinelor de înot și trambulina. De asemenea, au fost efectuate plantări de arbori şi flori, au fost reamenajate și vopsite locurile de joacă pentru copii, cabinele de taxare, înlocuindu-se, totodată, elementele deteriorate ale instalaţiilor de curent, instalațiilor sanitare, a celor de alimentare cu apă și de recirculare a apei din bazine. S-au achiziţionat, de asemenea, materiale de curaţenie şi substanţe de tratare a apei din bazine. În această vară, tarifele la Ștrandul Municipal au rămas neschimbate. Astfel, un bilet de intrare pentru o persoană adultă costă 8 lei, tariful de intrare pentru copiii cu vârsta sub 7 ani si pentru pensionari este de 3 lei, în timp ce pentru luptătorii în Revolutie, veteranii și văduvele de război, deținuții politic și persoanele cu gradul I de invaliditate, intrarea este gratuită. Închirierea unui șezlong sau a unei umbrele costă 5lei/zi, un abonament de intrare pentru adulți costă 60 lei/10 intrări, iar un abonament de intrare pentru copiii cu vârsta sub 7 ani și pentru pensionari costă 20 lei/10 intrări. În ceea ce privește tarifele de intrare la plaja Nicolina, redeschisă în urmă cu două săptămâni, și acestea au rămas neschimbate față de anul trecut, respectiv 7 lei biletul de intrare, 10 lei un abonament cu 10 intrări pentru pensionari, 2 lei o pungă cu nămol și 5 lei pentru închirierea unui şezlong sau a unei umbrelă. Veteranii şi copiii cu vârsta sub şapte ani beneficiază de gratuitate. Tarifele la Baza de agrement Ciric sunt de 15 lei pe zi la piscinnă, 8 lei o călătorie cu telescaunul pentru adulți și 5 lei pentru copii, 20 de lei în timpul săptămânii și 30 de lei pe oră în week-end pentru închirierea unei bărci sau a unei hidrobiciclete, 60 d elei în cursul săptămânii și 80 de lei pe oră în week-end închirierea terenului multifuncțional de sport. (E.M.)