Veste bună pentru elevii ieșeni: vin bursele!

vin bursele pentru eleviÎncepând de luni, 17 noiembrie, elevii ieșeni vor intra în posesia burselor pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2014. După cum a declarat prof. Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școalr Județean (IȘJ) Iași, este vorba despre 5.982 de elevi beneficiari ai bursei ”Bani de liceu”, peste 3.500 de elevi beneficiari ai ”Bursei profesionale”, 499 de elevi din Republica Moldova, beneficiari ai unei burse de 65 euro, și nouă elevi olimpici. ”În total, 4.478.415 lei vor fi distribuiți prin intermediul unităților de învățământ”, a precizat prof. Sabina Manea. Potrivit legii, beneficiarii bursei ”Bani de liceu” sunt elevii din clasele a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a, care urmează cursuri de zi, liceu sau învăţământ profesional, şcoala de arte şi meserii şi anul de completare, aflaţi în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii, este de maximum 150 de lei.  Bursa socială ”Bani de liceu”, acordată liceenilor cu situaţie materială precară, are o valoare de 180 de lei pe lună. La stabilirea venitului brut se iau în calcul doar veniturile cu caracter permanent, adică: salariile, veniturile din activităţi independente, pensia alimentară, pensia, pensia de urmaş, chiriile, dividentele, alocaţia de plasament, tichetele de masă şi tichetele cadou. De remarcat că, potrivit legii, în rândul acestor venituri nu sunt incluse alocaţiile de stat, alocaţiile suplimentare, ajutorul de şomaj, bursele de studii, bursele sociale, precum şi alte categorii de ajutoare sociale financiare acordate elevilor. Pentru anul școlar 2014-2015, data limită de depunere a cererilor pentru acordarea bursei ”Bani de liceu” a fost 1 octombrie, dosarele trebuind să fie depuse la secretariatele unităţilor şcolare în care învaţă potenţialii beneficiari. În ceea ce privește ”Bursa profesională”, aceasta se acordă tuturor elevilor care frecventează învăţământul profesional şi constă într-un sprijin financiar lunar de 200 lei, al cărui cuantum poate fi modificat anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei Naționale.  ”Bursa profesională“ se acordă în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor şcolare, a pregătirii practice şi pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de certificare a calificării profesionale. ”Bursa profesională“ se acordă pe bază de cerere, formulată de elevul major, ori de părintele sau persoana care exercită autoritatea părintească, pentru elevul minor. Cererea de acordare a ”Bursei profesionale“ se înregistrează pentru fiecare an şcolar, în perioada 15-25 septembrie, la unitatea de învăţământ la care elevul este înscris. Elevii din învățământul profesional nu pot beneficia simultan de ”Bursa profesionalã“ și de sprijinul financiar ce se acordã elevilor în cadrul Programului național de protecție socialã ”Bani de liceu“. (E.M.)