Meci complicat împotriva Irlandei de Nord în cadrul grupei F a preliminariilor Campionatului European din Franța 2016, însă revanșa după care au tânjit aproape treizeci de ani generații întregi de fotbaliști și microbiști români a sosit pe Arena Națională odată cu generalul Iordănescu. Construind o echipă cu tentă ofensivă și mizând pe inspirația lui Sânmărtean, Iordănescu a fost salvat de urcarea fundașului Paul Papp, venit de două ori decisiv în careul advers. Prima repriză a aparținut naționalei noastre, care a supus constant presiunii poarta lui Carroll și s-a apropiat în câteva rânduri periculos, în special bazându-se pe artificiile tehnice ale lui Sânmărtean. Playmaker-ul din Ghencea a pus prima centrare periculoasă în careul nord-irlandez, dar nici Stancu, nici Chipciu nu au putut finaliza. Mai aproape de gol decât atacanții tricolori a fost Chiricheș, care a executat o foarfecă de efect din mijlocul careului advers în urma unui corner respins defectuos de unul dintre defensiva nord-irlandeză. Imediat a venit și replica oaspeților, Lafferty fiind la capătul unei acțiuni-fulger de contraatac, balonul trimis de el la colțul lung trecând milimetric pe lângă bara din stânga lui Tătărușanu. Era minutul 16 și două minute mai târziu Chipciu ridică tribunele în picioare cu o dublă ratare la o fază în care în primă instanță a trimis din 7 metri direct în transversală, apoi reluarea sa cu capul este direct în brațele portarului advers. După o perioadă fadă, lipsită de ocazii, Sânmărtean face aproape totul pentru gol ducând mingea printre jaloanele nord-irlandeze de la mijlocul terenului până la linia de fund, centrarea sa în 6 metri pentru Stancu fiind un pic prea în spate, ”Motanul” neputând să o fructifice. Minutele de final ale primei reprize îi găsește în atac pe oaspeți, cerând penalty la intrarea lui Raț asupra unui atacant al ”verzilor”, apoi șutând prin același Lafferty în ultimul minut al reprizei. La reluare Keșeru îi ia locul lui Stancu și intră bine în joc, dinamizând atacul tricolor. În minutul 52 Raț este găsit ideal de Keșeru cu o pasă printre fundașii adverși și rămas față în față cu Carroll trage în pieptul goalkeeper-ului nord-irlandez, iar faza se răcește apoi. În continuare, cu toate că ritmul este mult mai dinamic, lipsesc ocaziile de poartă ale băieților noștri, intrați parcă într-o rutină nefericită în ceea ce privește traseele de joc. O accelerare a ritmului de joc duce la construcția mult mai fluidă a unei acțiuni de atac care duce mingea pe partea stîngă, de unde Raț, cel aflat la cota 101 a selecțiilor, centrează ideal pentru Papp, care reia năpraznic din prima cu stângul direct în vinclul porții lui Carroll, rămas fără replică. Era minutul 74 și cei 29.000 de spectatori și milioanele de români ce priveau meciul la televizor au răsuflat ușurați. După alte cinci minute același Papp face 2-0 cu o lovitură de cap din 2 metri, fundașul-golgheter apărând la colțul lung pentru a finaliza o centrare de manual a lui Sânmărtean. Soarta meciului era jucată, minutele de final curgând cu gândul la clasamentul grupei. Se încheie România – Irlanda de Nord 2-0 (0-0), redebut cu dreptul pentru Anghel Iordănescu care alungă fantoma meciului de tristă amintire din toamna lui 1985 și urcă România pe primul loc al grupei F. România (selecţioner Anghel Iordănescu): Tătăruşanu – Papp, Chiricheş, Grigore, Raţ – Pintilii, Sânmărtean – Torje (min. 80 Hoban), Chipciu, Tănase (min. 58 Maxim) – Stancu (min. 46 Keșeru); Irlanda de Nord (selecționer Michael O’Neill): Carroll – McLaughlin, McGivern, McAuley, Baird – Hughes, Brunt, Evans (min. 79 McKay), Norwood, McGinn (min. 64 Clingan) – Lafferty. În celelalte meciuri ale grupei Ungaria – Finlanda 1-0 (0-0) și Grecia – Insulele Feroe 0-1 (0-0). În clasament: 1. ROMÂNIA – 10 p, 2. Irlanda de Nord – 9 p, 3. Ungaria – 7 p, 4. Finlanda – 4 p, 5. Insulele Feroe – 3 p, 6. Grecia – 1 p.