Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a aprobat printr-un ordin componența noului Consiliu Național al Cercetării Științifice (CNCS), respectiv regulamentul de organizare și funcționare al acestui organism consultativ al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS).
Potrivit unui comunicat de presă al MENCS remis vineri AGERPRES, CNCS este format din 21 membri, inclusiv președintele și cei doi vicepreședinți ai acestuia, numiți prin ordin al ministrului Educației pentru un mandat de patru ani.
Președinte al CNCS este Alexandru Babeș de la Universitatea din București iar vicepreședinți — Mirela Voiculescu de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Cristian Litan de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
„Membrii CNCS au fost desemnați în urma unui proces transparent demarat în luna septembrie, pe criterii de prestigiu profesional și moral. Aria de selecție a fost formată din cadre didactice universitare și cercetătorii cu performanțe științifice cu relevanță internațională, având cel puțin titlul de conferențiar sau de cercetător științific II ori titluri echivalente obținute în străinătate, sau îndeplinind cerințele, condițiile și criteriile pentru obținerea acestor titluri”, afirmă sursa citată.
Misiunea CNCS este de a sprijini Ministerul Educației și Autoritatea Națională pentru Cercetare științifică și Inovare (ANCSI) în procesele de coordonare, finanțare, monitorizare și evaluare a activităților de cercetare științifică din România, în conformitate cu Strategia Națională de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (SNCDI 2014-2020).
CNCS stabilește standardele, criteriile și indicatorii de calitate pentru cercetarea științifică, aprobate prin ordin al ministrului Educației, auditează periodic, la solicitarea MENCS, sau din proprie inițiativă, cercetarea științifică universitară ori din unitățile de cercetare-dezvoltare, prezintă anual MENCS un raport privind starea cercetării științifice în învățământul superior și performanțele universităților și contribuie la evaluarea calității cercetării studiilor universitare de doctorat, în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale.
„Bugetul CNCS este gestionat prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) și se constituie pe bază contractuală între MENCS și UEFISCDI sau din alte surse legal constituite gestionate de UEFISCDI, conform legii. Pentru activitatea desfășurată, membrii CNCS și ai organelor de lucru ale acestuia sunt remunerați, în afara activității de bază, în condiții stabilite prin ordin al ministrului Educației, conform legii, în limita sumelor alocate cu această destinație pentru bugetul CNCS. Pentru participarea la ședințe sau reuniuni de lucru, membrilor CNCS și organelor de lucru ale acestuia le sunt decontate cheltuielile de transport și cazare, în condițiile legii”, precizează MENCS.
Ministrul Educației, președintele ANCSI ori un reprezentant al acestora pot participa, de drept, la ședințele CNCS, în calitate de observatori.
De asemenea, CNCS poate invita în cadrul ședințelor proprii persoane externe consiliului, în calitate de observatori sau de consultanți.