24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
„Întâlnirea cu austeritatea regulamentului cazon, cu acest alt mod de a trăi şi a vedea viaţa – nu se putea închipui ceva mai opus firii sale! – fu o încercare la care nu putu să reziste (în cazarmă – n.ns.). El, cel urmărit cu discreţie în familie pentru a nu greşi, era acum brutal urmărit pentru că a greşit…” (Mircea Coloşenco)
Ion Barbu pe numele sau adevarat Dan Barbilian (1895-1961) a fost matematician de excepţie şi, în acelaşi timp, valoros poet, circumscris prin creaţie modernismului literar românesc. După absolvirea liceului la Bucureşti, urmează matematica la Facultatea de Ştiinţe (a unversităţii bucureştene). Însă, studiile şi le-a întrerupt o perioadă, justificat de satisfacerea serviciului militar în timpul Primului Război Mondial (http://aecau.ro/userfiles/files/ebooks/135/1843.pdf). De altfel, rândurile de faţă privesc tocmai această etapă. Graţie doamnelor Cristina Boţoghină şi Nineta Nicolae, care au publicat lucrarea „Arhivele militare ca izvor al reconstituirilor biografice: Poetul Ion Barbu/ Matematicianul Dan Barbilian”, aflăm o serie întreagă de lucruri interesante despre perioada milităriei din viaţa poetului. Menţionăm că lucrarea ca atare a apărut în volumul Statul Major General în arhitectura organismului militar românesc (1859 – 2009), Studii şi comunicări prezentate la Sesiunea ştiinţifică cu participare internaţională, dedicată împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Statului Major General şi Zilelor Arhivelor Militare, Piteşti, 24-25 iulie 2009, Centrul Tehnic-Editorial al Armatei Bucureşti – 2009, sub redacţia dr. Iulian Boţoghină(et al.). Consultând cele consemnate aici, reţinem că Dan Barbilian figurează ca soldat (probabil, elev) la Şcoala de Ofiţeri de rezervă (Artilerie şi Geniu/ Bârlad), începând cu 1 aprilie 1917, fiind apoi înaintat succesiv la gradul de caporal – 1 septembrie 1917, sergent – 1 februarie 1918, plutonier– 1 aprilie 1918 şi, în fne, sublocotenent de rezervă, prin Înalt Decret (nr. 5210/11 decembrie 1919). Participă efectiv, ca plutonier, cu Regimentul de Pontonieri la Războiul pentru Reîntregire, în perioada aprilie -iunie 1918. Deşi a fost sub arme poate nici trei luni (ştiut fiind faptul că România acceptase deja armistiţiul, iar pacea o semnase pe 24 aprilie 1918), s-a numărat printre beneficiarii unor importante medalii onorifice: ,,Crucea Comemorativă” (1921) şi ,,Victoria” (1924)(http://smg.mapn.ro/SIA/15_SMG_in_arhitectura_omr_1859-2009.pdf). Potrivit documentelor identificate de cercetătoarele anterior menţionate, „în luna decembrie 1916 Dan Barbilian se afla mobilizat la Botoşani, de unde, după căutări intense, colonelul Anastase Şoiculescu, unchiul său matern, îl depistează şi-l transferă, prin intervenţii înalte, folosindu-se de funcţia sa de pretor al Marelui Cartier General al Armatei Române, la Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu care se regrupa la Bârlad”. Aici, potrivit lui Victor Dumitrescu, fostul şef de clasă de la Liceul ,,Gheorghe Lazăr”, dar şi coleg de şcoală militară cu poetul: ,,Barbilian a trecut la sistemul său din liceu, absentând la instrucţie, ba chiar şi la cursurile de topografie, de apărare, fortificaţii, care se predau în clasă, pe motiv că este bolnav. Căpitanul Eftimescu a încercat să-i aplice şi lui Barbilian metoda de intimidare care-i reuşise atât de bine cu ceilalţi elevi. Îl punea să fugă, alergând cu arma în mână după el, alteori se apropia ţipând şi simulând că-i bagă degetele în ochi, sau îl pedepsea cu carcera” (http://smg.mapn.ro/SIA/15_SMG_in_arhitectura_omr_1859-2009.pdf). După încercarea de către căpitan şi a altor metode de a-l disciplina, care de care mai dură, cadetul a evadat din unitatea militară, plecând la Iaşi, unde locuia unchiul Sache – colonelul. Acesta, cunoscândtemperamentul nonconformist al nepotului-cadet, a realizat de la început că este vorba doar despre o simplă gafă şi nu despre infracţiunea de dezertare. Cum era de aşteptat, unchiul Sache – colonelul (cercetarea faptelor grave ale militarilorconstituia obligaţia acestuia de serviciu) a găsit soluţia: „Apelând la bunăvoinţa şi amiciţia generalului Prezan, a obţinut bileţelul salvator către colonelul Barbu Alinescu, comandantul Şcolii Militare de Geniu din Huşi”. Doar astfel cadetul nostru a scăpat de rigorile deferirii sale Trinunalului Militar.O altă etapă a vieţii lui Dan Barbilian,în care armata este prezentă în viaţa sa, debutează cu momentul concentării (la vârsta de 44 ani), ca sublocotenent de rezervă, la Şcoala de Geniu, despre care consoarta poetului spune că altădată ar fi considerat-o, nici mai mult, nici mai puţin, drept o nenorocire, însă acum o vedea ca „o fericire pentru starea lui Dan: obligaţia fixă de a se prezenta zilnic, întâlnirea cu fostul lui comandant din timpul războiului, acum general Alinescu, cu profesorul Stoilov, şi el concentrat, îl făcură să mai uite suferinţa lui. Neavând uniformă, generalul Alinescu l-a îmbrăcat de la magazia militară cu o uniformă de soldat, care-i stătea cât se poate de rău, alături de profesorul Stoilov, care, într-o uniformă proprie, era ca scos din cutie. Dan însă, ca întotdeauna, nu-şi dădea seama de nimic; era chiar foarte mulţumit de ţinuta lui” (http://smg.mapn.ro/SIA/15_SMG_in_arhitectura_omr_1859-2009.pdf).Documentele de arhivă confirmă că a fost înscris în evidenţele militare ale Şcolii de Ofiţeri de Geniu încă de la 1 aprilie 1937, fiind concentrat apoi timp de o lună (12.10 – 9.11.1939).Despre sublocotenentul rezervist Dan Barbilian,comandantul său făcea următoarea notare de serviciu: ,,Sănătos, rezistent, poate suporta în bune condiţiuni greutăţile unei campanii. Înfăţişare plăcută, se prezintă bine în faţa trupei. Punctual, energic, disciplinat şi cu multă putere de muncă. Bun camarad, drept şi sincer. În timpul cât a fost concentrat a fost repartizat la Serviciul Armăturei, unde s-a pus la curent cu toate chestiunile acestui serviciu şi la Direcţia de Studii, unde a studiat toate problemele în legătură cu învăţământul militar din şcoală. A luat parte la şedinţele de instrucţie ale Companiei de Instrucţie a Trupei. Foarte bun ofiţer de rezervă şi cu o solidă pregătire profesională”(http://smg.mapn.ro/SIA/15_SMG_in_arhitectura_omr_1859-2009.pdf).Mai mult, acelaşi comandant, în baza meritelor dovedite de ofiţer, propunea avansarea acestuia la gradul următor (de locotenent). Însă, aşa cum se menţionează în lucrarea citată, avansareanu a mai avut loc, justificat între altele de faptul că sublocotenentul Dan Barbiliann-avea să mai fie concentrat vreodată. (IONEL BOSTAN )
