Breaking News

Salvați Copiii: 15 maternități au fost dotate, în 2014, cu echipamente pentru îngrijirea copiilor născuți prematur

salvati_copiii_romaniaAlte 15 maternități din România au fost dotate, pe parcursul anului 2014, cu echipamente de specialitate necesare îngrijirii medicale a copiilor născuți prematur, în cadrul campaniei ‘Grijă pentru copii’, a declarat luni, într-o conferință de presă susținută de Ziua Internațională a Prematurității , președintele executiv al organizației Salvați Copiii, Gabriela Alexandrescu. Potrivit acesteia, trei maternități din București și 12 din țară, din Brăila, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Galați, Călărași, Târgu Jiu, Satu Mare, Baia Mare, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Zalău și Oradea, au primit echipamente medicale de specialitate, precum incubatoare, mese de resuscitare sau aparate speciale de testat hemoglobina și funcțiile vitale ale nou-născuților. Gabriela Alexandrescu a precizat că, în total, cu aceste 15 maternități, numărul unităților medicale care au beneficiat de astfel de echipamente se ridică la 30. „Este important să investim în unitățile medicale din România, astfel încât țara noastră să devină un exemplu pozitiv pentru spațiul european în ceea ce privește rata de supraviețuire a nou-născuților. În continuare înregistrăm cea mai ridicată rată de decese în rândul copiilor mai mici de 1 an: 8,5%. Această statistică este un adevărat semnal de alarmă pentru noi, dar și pentru partenerii noștri, care înțeleg importanța de a face progrese în această direcție și de a veni cu soluții. Dorim să ajutăm ca sistemul medical românesc să fie unul de referință și în domeniul neonatologiei”, a afirmat Gabriela Alexandrescu, în conferința de presă de la Spitalul Clinic CF 2. Ea a precizat că cele 15 unități medicale care au primit echipamente de specialitate înregistrează o medie anuală de peste 3.000 de cazuri de copii născuți prematur. La rândul său, șeful secției de obstetrică și ginecologie a Spitalului Clinic CF2, Eugen Tănase, a subliniat importanța aparaturii în salvarea vieților copiilor născuți prematur. „Sprijinul din afară este binevenit. Sunt doi factori importanți pentru salvarea de vieți omenești: aparatura și factorul uman. Dacă aparatura lipsește, pierdem vieți omenești. Fără aceasta, nu putem face nimic. Este un semn pozitiv pentru noi faptul că există companii implicate, care vin cu soluții concrete pentru îngrijirea copiiilor născuți prematur”, a spus șeful de secție. Campania ‘Grijă pentru copii’ a fost lansată de Dorna și Salvați Copiii în anul 2013, în scopul susținerii unor programe pentru îngrijirea corespunzătoare a nou-născuților prematur. Ziua Internațională a Prematurității este marcată la 17 noiembrie și a ajuns, în 2014, la cea de-a IV-a ediție. Nașterea prematură este cea mai importantă cauză a mortalității infantile, determinând la nivel mondial mai mult de un milion de decese anual, conform unui raport realizat de Save the Children International și Organizația Mondială a Sănătății, dat publicității în noiembrie 2013. La nivel mondial, în fiecare an se înregistrează 15 milioane de nașteri premature, 85% dintre acestea având loc între săptămâna a 32-a și 37-a de sarcină. Peste un milion de bebeluși mor anual din cauza complicațiilor care apar la nașterea prematură. Mulți dintre cei care supraviețuiesc suferă de dizabilități, inclusiv dizabilități de învățare, dar și vizuale și auditive.