Președintele Organizației Județene Iași a PNL, Cristian Adomniței, co-președintele filialei locale a Alianței Creștin Liberale (ACL) Iași, le mulțumește ieșenilor pentru votul pe care l-au acordat pe 16 noiembrie candidatului ACL Klaus Iohannis și afirmă că rezultatele înregistrate în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, desfășurate duminică, reprezintă o demonstrație că, după 25 de ani de la Revoluție, românii și-au luat țara înapoi. ”Astăzi, România și-a proiectat un nou viitor, unul mai bun, mai luminos, cu un om cinstit, un om care să ne reprezinte cu dreptate și cu cinste în Uniunea Europeană și în întreaga lume. Mulțumesc Iașului, întregii Moldovei și întregii țări pentru că, de data aceasta, în ciuda tuturor opreliștilor, presiunilor, cumpărărilor și vânzărilor și a unei campanii extrem de mizerabile dusă de PSD, oamenii au ieșit la vot în număr mai mare decât în primul tur. Faptul că vom avea peste zece milioane de votanţi, faptul că Președintele României, Klaus Iohannis, este legitimat de foarte multă lume, atât din țară, cât și de voturile oamenilor din Diaspora, înseamnă un start foarte bun pentru România. Uitându-ne la ce prezență la vot avem în România, ne dăm seama că România s-a trezit. Sunt foarte mândru de țara mea, sunt foarte mândru de poporul meu, sunt foarte mândru de orașul și de județul în care trăim. Cu toţii suntem foarte mândri de președintele României, Klaus Iohannis”, a declarat Cristian Adomniței, imediat după aflarea rezultatelor exit-poll-urilor, date publicității după închiderea oficială a urnelor. (E.M.)