Dorneanu, despre amânarea deciziei pe salarizare: Am dorit să nu cădem în capcana unor aprecieri legate de evenimentele electorale

Președintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat joi că principalul motiv privind amânarea unei decizii în cazul legii care modifică ordonanța referitoare la salarizarea bugetarilor ține de supraaglomerarea Curții, dar și de faptul că aceasta trebuia analizată de judecători cu atenție pentru ”a nu cădea în capcana unor aprecieri legate de evenimentele electorale”.

„Eu vă rog să vă gândiți la data la care au fost adoptate aceste legi, chiar în preajma campaniei electorale, ori noi fiind sesizați cu întârziere dintr-un punct de vedere a trebuit să respectăm toate procedurile, toate termenele și să analizăm cu foarte mare atenție tocmai pentru a nu cădea și noi în capcana unor aprecieri legate de evenimentele electorale. Am vrut să se evite că dorința noastră este de a sprijini o parte sau alta. Elementul esențial nu a fost această judecată politică, ci realmente că legile fiind adoptate chiar în preajma sesizării noastre și noi având multe dosare și ambiția de a elimina dosare vechi am fost supraaglomerați și acesta este motivul principal”, a spus Dorneanu, la Parlament, întrebat cu privire la amânarea discuțiilor în cazul ordonanței care modifică salarizarea bugetarilor.

El a explicat motivul pentru care CCR amână deciziile.

„Ori de câte ori nu putem să ne punem de acord asupra unor dosare, ori de câte ori se ivește un element care nu a fost suficient de dezvoltat în concluzii, amânăm decât să greșim pentru a ne încadra într-un anumit termen de rezonabilitate”, a afirmat Dorneanu.

Curtea Constituțională a României a amânat miercuri pentru 14 decembrie discutarea celor două sesizări depuse de PNL și de Guvern referitoare la legea care modifică ordonanța privind salarizarea bugetarilor.

AGERPRES