Șoimii Libertății Kurdistanului (TAK), o grupare radicală apropiată rebelilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a revendicat dublul atentat cu bombă produs sâmbătă seara în centrul metropolei Istanbul și soldat cu cel puțin 38 de morți, majoritatea polițiști, transmit Reuters și AFP.
‘TAK a revendicat atentatul produs ieri la Istanbul’, a relatat agenția de presă Firat, apropiată mișcării separatiste kurde.
Gruparea și-a mai asumat responsabilitatea pentru alte atacuri comise în acest an pe teritoriul Turciei.
Potrivit Reuters, președintele Recep Tayyip Erdogan a convocat pentru duminică o reuniune de securitate, după ce anterior declarase că că Turcia ‘va lupta până la capăt împotriva terorismului’.
‘Nu vom lăsa acest atentat nepedepsit. Vor plăti un greu tribut’, a mai spus președintele turc, care și-a amânat vizită prevăzută pentru duminică în Kazahstan.
Două explozii, una provocată de un vehicul-capcană, cealaltă de un kamikaze, s-au produs sâmbătă seara la un interval de sub un minut în apropierea stadionului Vodafone Arena al echipei de fotbal Beșiktaș.
Cel puțin 30 de polițiști, șapte civili și o persoană neidentificată au fost uciși, iar 166 de oameni au fost răniți, potrivit autorităților.
Dublul atentat, produs într-un cartier foarte frecventat, inclusiv de turiști, este cel mai recent dintr-o lungă serie de atacuri care au zguduit Turcia începând din vara lui 2015.
Atacurile de sâmbătă nu au fost revendicate, însă autoritățile au afirmat că primele indicii arată spre separatiștii din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).