Deputatul independent Theodor Paleologu ia în
posibilitatea de a pune bazele unei noi formațiuni de dreapta, un „partid-școală”.El precizează că, în cazul în care va pune bazele unui nou partid, ar fi vorba, mai degrabă, de „un partid-școală”, care să formeze din timp spiritul civic și militant al simpatizanților.
„Dacă totuși voi urma îndemnul acestor susținători și simpatizanți, o voi face cu totul altfel decât s-a procedat până acum la crearea de noi partide. Așa cum spunea un susținător fervent, ar trebui să fie un partid-școală, adică o organizație care să formeze spiritul civic și militant al membrilor și simpatizanților din timp, cu câțiva ani înainte de următoarele alegeri. Voi lăsa altora conducerea partidului, eu urmând a mă concentra pe educarea cadrelor. Aș fi mai degrabă mentor decât președinte. Postarea mea e o invitație la un schimb de idei, nu un angajament”, mai spune Paleologu.
El a candidat independent pentru funcția de deputat la alegerile parlamentare care au avut loc duminică, însă nu a reușit să obțină numărul de voturi necesare pentru intrarea în forul legislativ.