OARE PÂNĂ CÂND VOM MAI FI PEDEPSIȚI

Suntem pe punctul de a ne lua la bătaie, golănească bătaie, prin mahalaua politicii românești. Există un personaj masiv, care s-a nimerit luat de val și abandonat în palatul Cotroceni, cu intenția aberantă de a ne conduce. Nu cu mașina, nu cu avionul, ci, așa cum a declarat singur, ”pas cu pas”. În tip ce vecinii noștri folosesc astăzi chiar racheta pentru a se deplasa până la alimentara din celălalt colț al lumii, noi, încolonați de Klaus Iohannis, suntem din ce în ce mai preocupați să facem ”primul pas„, pentru ca, acum, să ajungem, după doi ani de scremere și încercări ratate, să îl facem pe ”al doilea pas”. Chiar dacă înainte de obsedanta eră Iohannis am fost măcelăriți de confuzia birjărească al celui care s-a numit Traian Băsescu, chiar dacă pe atunci primarul Sibiului, același Klaus Iohannis, nu prididea să critice mârlăniile ocupantului Palatului Cotroceni, în disprețul total față de poporul său, astăzi când printr-o minune inexplicabilă, ce nu are nici o legătură cu ceea ce se întâmplă în realitatea dâmbovițeană, noul președinte al României, stupefiantul Klaus Iohannis, se uită tâmp la noi și ne silabisește: ”STOP! Și de la ca-păt”! Nefericita atenționare devine astăzi din ce în ce mai clară. Nimic din gesturile prezidențiale de azi, după un exercițiu de doi ani de mandat șters și impersonal, nu ne dă voie să sperăm că epoca lui Traian Băsescu s-a terminat, cu atât mi mult cu cât orice observație de bun simț este în stare să ne explice că la Cotroceni a rămas în continuare acel spirit malefic care nu vrea decât rău poporului român.

Aceasta să fie pedeapsa de care nu putem fi absolviți, noi ca neam blestemat să îndure nu numai călcâiul cotropitorului, cât mai ales prostia și cruzimea propriilor noștri conducători? Cu siguranță că nu este ceva programat, cât mai ales este ceva care ține de dat, de destin, de pedeapsă divină pe care acest popor ales este supus mântuirii, doar printr-o astfel de încercare, să aibă conducătorii care vor cu totdinadinsul să smulgă carne vie din trupul neamului.

Klaus Iohannis, în numai doi ani, din speranța românilor, a ajuns să se comporte ca cel mai jalnic dușman al românilor, chiar dacă, în ciuda etniei sale nemțești, el tot cetățean român este, ca singură cetățenie cu care se legitimează. Nu are cetățenia germană (neamț fiind prin naștere), chiar și numai pentru că nu poate fi nici măcar un neamț autentic. Dar, astfel de conotații sunt periferice, ce nu au nici o legătură cu destinul poporului român, un popor de altfel permisiv, mult prea permisiv chiar, dacă suntem puțin mai atenți cu pierderile înregistrate de-a lungul istoriei pe acest considerent, pe această trăsătură de caracter care, trebuie să recunoaștem, în general ne face cinste.

Dacă noi suntem buni și cu sufletul pus pe tavă, atunci când ne primim oaspeții, mai avem și astfel de accidente interne, care nu ne lasă să trăim și nici măcar nu ne lasă să fim așa cum suntem noi în general, deschiși, creativi, cuceritori și nicidecum ființe conflictuale.

Întâlnirea ineptă de la Palatul Cotroceni, ce a fost pusă sub semnul consultărilor, la cabinetul medical (la care prestează Klaus Iohannis), poate fi citită și în cheia chemării la ordine, a intimidării celor care și-au ridicat coada, defilând ca vajnici câștigători, în timp ce lui i s-a acrit ciorba liberală și nu o mai poate servi la masa ambasadelor lumii, care încearcă să fie cât mai explicite, față de acele interese pe care țările lor le au într-o Românie, bâlbâită legislativ, încă în favoare multinaționalelor lor.

Klaus Iohannis încearcă să inventeze un motiv ”acoperit de lege”, prin care explică de ce  nu vrea să numească un anume personaj pentru desemnarea primului ministru. Chiar dacă motivul intră în contradicție directă cu drepturile și libertățile cetățenești, atâta timp cât și cei care și-au ispășit o pedeapsă rămân în continuare cetățeni cu drepturi depline, cărora electoratul le-a dă votul lor de încredere (așa cum i l-au dat și lui, pe vremea în care avea probleme cu legea și încă mai are), Klaus Iohannis nu renunță și se face de râs și în fața ambasadelor lumii, nu numai a țării.

Un episod trist care ne face să ne întrebăm: Oare până când vom mai fi pedepsiți, cât vom mai rezista în fața prostiei crase, fără culoare etnică, atâta timp cât respectivii au cetățenia română.

ADI CRISTI