Echipa de fotbal Real Madrid s-a calificat în finala Cupei Mondiale a cluburilor, după ce a dispus cu 2-0 de formația mexicană Club America Ciudad de Mexico, la Yokohama (Japonia), în a doua semifinală a competiției. Campioana Europei s-a impus în fața câștigătoarei Ligii Campionilor CONCACAF prin golurile marcate de Benzema (45+2) și Cristiano Ronaldo (90+3), în fața a 50.000 de spectatori. La golul marcat de Ronaldo a fost nevoie de confirmare video pentru validarea reușitei. Ronaldo a nimerit bara în minutul 26. În finală, Real va întâlni campioana Japoniei, Kashima Antlers, care a dispus, în prima semifinală, de formația columbiană Atletico Nacional Medellin cu scorul de 3-0. Kashima Antlers va juca prima sa finală a competiției, în timp ce Real Madrid vizează câștigarea celui de-al doilea trofeu, după cel obținut în 2014 (2-0 cu San Lorenzo, în Maroc). Finala și meciul pentru locurile 3-4 vor avea loc duminică, la Yokohama.