E.ON România lanseză o nouă ediţie a campaniei “Dăruiește Lumina Crăciunului”, prin intermediul căreia vor fi donaţi 200.000 de kWh – gaz și electricitate – în perioada 19-27 decembrie 2016, către un număr de 11 instituții publice – școli şi licee, cămine, centre de bătrâni și spitale – desemnate ca beneficiare prin votul românilor. Lista instituțiilor participante la campanie poate fi găsită pe pagina de Facebook “Dăruiește Lumina Craciunului”, acolo unde utilizatorii pot alege căreia dintre acestea îi vor acorda votul prin intermediul unui Like. Fiecare Like acordat se va transforma automat în 10 kWh. Potrivit reprezentanţilor E.ON, toţi cei 200.000 kWh sunt donați de E.ON Energie România, kilowaţii respectivi urmând să fie scăzuți din factura de energie electrică sau gaze naturale a beneficiarilor. Prima ediție a campaniei „Dăruieşte lumina”, una dintre cele mai mari campanii de social media derulate de E.ON România, s-a desfăşurat în luna aprilie 2015, când au fost oferiți 100.000 kWh spre beneficiul unui număr de 12 instituţii – spitale, şcoli, case de copii şi case de bătrâni din zece județe. Campania a fost continuată în decembrie 2015, când au fost dăruiți peste 200.000 kWh către 800 de familii cu probleme, nominalizate de prieteni sau rude. Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 9,3 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 260.000. (E.M.)