Ministerul Culturii a desemnat astăzi, în cadrul unei şedinţe a Colegiului, laureații Premiilor anuale ale instituţiei. Acestea sînt acordate pentru cele mai reprezentative creaţii în domeniul literaturii, teatrului, muzicii, coregrafiei, cinematografiei, artelor plastice, biblioteconomiei, restaurării, conservării patrimoniului cultural şi al muzeografiei, dar și a managementului în domeniul culturii, informează MOLDPRES.
Premiul “Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale s-a acordat ex-equo actorului şi regizorului Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Alexandru Cozub, pentru excepționala montare scenică „Casa mare” de Ion Druță și regizorului Iurie Harmelin, director al Teatrului Dramatic de Stat pentru Tineret „S uliţî Roz”, pentru promovarea formelor mici de teatru și pentru întreaga activitate.
Academicianul Mihai Cimpoi a fost distins cu Premiul “Constantin Stere”, pentru volumul „Dicționar de teorie și critică literară”, realizat la un înalt nivel științific, conform noilor metode și abordări teoretice. Acelaşi premiu l-a luat scriitorul şi folcloristul Iulian Filip, pentru volumul de proză „Nuca lui Newton”.
Dirijorul Orchestrei de muzică populară „Folclor”, Petre Neamţu, profesor, conferenţiar universitar, s-a învrednicit de Premiul “Gavriil Muzicescu” în domeniul muzicii, pentru contribuție în dezvoltarea și promovarea culturii naționale și educația a zeci de generații în domeniul muzicii populare. Acelaşi premiu a fost acordat instrumentistului Alex Calancea, pentru activitate concertistică remarcabilă și prestații deosebite pe parcursul anului 2016.
Premiul “Mihai Grecu” în domeniul artelor plastice s-a acordat Elenei Karacențeva, pentru performanțele obținute pe durata activității de creație și realizările din domeniul artelor grafice pe parcursul anului 2016, iar Premiul “Emil Loteanu” în domeniul cinematografiei – regizorului Valeriu Jereghi, pentru întreaga activitate artistică și crearea Centrului Național al Cinematografiei din R. Moldova.
Premiul “Ştefan Ciobanu” în domeniul conservării patrimoniului cultural și al muzeografiei s-a acordat Ambasadei României la Chișinău pentru contribuția substanțială a Guvernului României la restaurarea și promovarea patrimoniului cultural al Republicii Moldova, în special pentru proiectele derulate în anul 2016: construcția sediului Teatrului Muzical-Dramatic „B.P. Hașdeu”, restaurarea sediului Sălii cu Orgă și a Muzeului Național de Artă al Moldovei.
Anastasia Homițcaia, prim-balerină a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, este laureată a Premiului “Petru Leonardi” în domeniul coregrafiei (balet) pentru excelență în activitate și prestație scenică extraordinară pe parcursul anului 2016. Maria Furdui, directoarea Bibliotecii „Vasile Alecsandri” din Telenești, a luat Premiul “Ion Madan” în domeniul biblioteconomic şi bibliografic pentru implementarea proiectelor culturale în bibliotecă, în special „Biblioteca fără frontiere”, proiect intercultural virtual realizat de patru biblioteci din orașul Pitești, România, și șase din Republica Moldova.
Premiul “Isidor Burdin” în domeniul patrimoniului imaterial s-a acordat Raisei Iaroțchi, directoarea Muzeului raional de Istorie și Etnografie din Edineț, pentru realizările în domeniul patrimoniului cultural imaterial pe parcursul anului 2016. Premiul “Gheorghe Cincilei” în domeniul promovării culturii în mass-media i-a revenit publicistului Nicolae Roibu, reporter la Agenția Informațională de Stat MOLDPRES, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România.
Premiul pentru cel mai bun manager “Alexandru Fedcu” s-a acordat șefului secției cultură al Consiliului raional Sîngerei, Valeriu Rusu, pentru succese remarcabile în managementul secției cultură din Sîngerei, activitate eficientă în parteneriat cu autoritățile locale, organizarea activităților culturale de amploare: Festivalul-concurs „De ce plîng chitarele”, Festivalul național de folclor „Nicolae Glib”, „La umbra nucului bătrîn” ș.a.
Festivitatea de premiere a laureaților va avea loc pe 16 ianuarie 2017, cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, în cadrul Galei Premiilor anuale ale Ministerului Culturii, ediția 2017.