Joi, 22 decembrie, de la ora 10.00, la Monumentul ”Crucea Eroilor Neamului”, situat pe esplanada din fața Palatului Culturii din Iaşi, vor avea loc manifestările omagiale dedicate ”Zilei Victoriei Revoluției din Decembrie 1989”. „Evenimentul va debuta cu intonarea Imnului Național al României și va continua cu oficierea serviciului religios, alocuțiunile reprezentanților asociațiilor de revoluționari, ale autorităților locale, depunerea de coroane de flori. Manifestările se vor încheia cu defilarea gărzii de onoare”, se precizează într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi. (E.M.)