Societatea de Investiţii Financiare Oltenia (SIF 5) a cumpărat 51,25 milioane acţiuni OMV Petrom, la un preţ de 0,39 lei/acţiune, în cadrul unei tranzacţii de plasament privat accelerat iniţiate de Franklin Templeton, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti.Valoarea totală a tranzacţiei s-a ridicat la 19,987 milioane lei. Fondul Proprietatea /FP/ a vândut 1,11% din acţiunile OMV Petrom cu 246,66 milioane lei (56,86 milioane euro), potrivit unei raportări a FP transmise Bursei de Valori Bucureşti /BVB/. Numărul final al acţiunilor ordinare oferite este de 632.482.000 (acţiunile plasate), iar preţul pe acţiune este de 0,39 lei/acţiune. Fondul Proprietatea a anunţat miercuri că vrea să vândă un pachet de 1,77% din acţiunile OMV Petrom (un miliard de acţiuni), respectiv 8,78% din participaţia sa la Petrom, şi că nu exclude să crească volumul de titluri în funcţie de condiţiile pieţei.
Preţul la care FP a vândut acţiunile Petrom în cadrul unui plasament privat accelerat (accelerated book building) este cu 6% sub preţul de închidere din sesiunea bursieră de joi, de 0,415 lei/acţiune.
Banii încasaţi de FP pentru pachetul de acţiuni Petrom vor fi utilizaţi pentru răscumpărarea de acţiuni proprii. Fondul are în derulare un program prin care vizează achiziţia a cel mult 8% din propriile titluri. Vânzarea pachetului de 1,11% din acţiunile OMV Petrom a fost intermediată de consorţiul JP Morgan Securities (coordonator global), Wood&Company Financial Services şi Raiffeisen Capital&Investment. Potrivit unui comunicat al FP , aceasta este cea mai mare tranzacţie de tip plasament privat accelerat din România şi din Europa de Sud-Est.
Preţul a inclus un discount de 12,2% faţă de ultimul preţ de închidere dinaintea lansării plasamentului, similar cu nivelurile obţinute pentru tranzacţii comparabile în regiune.
Petrom este cea mai mare companie din România şi este controlată de grupul austriac OMV, care deţine 51,01% din acţiuni, în timp ce statul român deţine 20,64% din titluri. Printre acţionari se numără şi Fondul Proprietatea (20,11% înaintea plasării pachetului de 1,11%) şi BERD (2,03%).