Corul Armatei Roşii. Ansamblul bărbaţilor care cântau piese ruseşti şi cover-uri din registrul solemn la cel comic, parodic

 

Un repertoriu muzical variat, prezenţa unui corp de balet fermecător, dansuri autentice, zeci de costume impresionante, charisma, talentul şi pasiunea totală. Iată cuvintele care descriu ansamblul Alexandrov. Corul Armatei Roşii. 64 de membri ai orchestrei au murit duminică într-un accident de avion.Un avion aparţinând Ministerului rus al Apărării la bordul căruia erau 92 de persoane a dispărut imediat după decolarea din oraşul rus Soci. Toate cele 92 de persoane aflate la bordul avionului militar rus prăbuşit duminică în Marea Neagră au murit, anunţă Ministerul rus al Apărării.

Avionul militar, de tip Tupolev Tu-154, decolase de la Soci şi a dispărut de pe ecranele radarelor după circa 20 de minute. Avionul făcuse escală la Soci pentru realimentare, după decolarea iniţială de pe Aerodromul Şkalovski, situat în apropiere de Moscova. Aeronava militară a dispărut de pe radare în jurul orei 5.40 (4.40, ora României).

Pe lista pasagerilor figurează membri ai Orchestrei militare Aleksandrov şi jurnalişti. Orchestra urma să susţină un concert de sărbători în Baza militară rusă situată în oraşul sirian Hmeymim. 64 de membri ai Orchestrei Aleksandrov au murit duminică în accidentul de avion. Printre cei care s-au stins din viaţă se numără şi Valeri Halilov, şeful de orchestră.

Un repertoriu muzical variat, prezenţa unui corp de balet fermecător, dansuri autentice, zeci de costume impresionante, charisma, talentul şi pasiunea totală sunt doar câteva dintre ingredientele cu care corul orchestrei militare Aleksandrov şi-a dobândit în timp o reputaţie internaţională de prestigiu. Un cor de bărbaţi care interpretau piese ruseşti şi cover-uri tulburătoare.

Voci baritonale intonau muzica, cu accent rusesc şi demnitate emfatică. Piesele treceau cu uşurinţă din registru solemn în registru comic, parodic. Au ajuns virali pe internet atunci când au înregistrat un cover după Daft Punk, piesa generaţiei actuale. Bărbaţii înveşmântaţi în uniformă militară de paradă şi cu epoleţi cântau: „We’ve come too far to give up who we are”.

Corul Alexandrov este cel mai mare ansamblu artistic din Rusia. Data înfiinţării este considerată ziua de 12 octombrie 1928, atunci când a avut loc şi primul concert pe scena Casei Centrale a Armatei Roşii. În acele timpuri, ansamblul era format din doar 12 persoane. La jumătatea anilor ’30, corul număra deja aproape 300 de membri, iar renumele său depăşise demult graniţele Uniunii Sovietice.

Corul Ansamblului Aleksandrov era renumit pentru fineţea şi puritatea interpretării muzicale academice, plină de emoţie, artă şi înzestrare vocală. Muzica Ansamblului combina cu succes instrumentele populare ruseşti – donara, balalaica şi acordeonul cu butoane – cu instrumentele de suflat din metal şi lemn.

În 1990, ansamblul a participat în concertul intitulat „Zidul” al artistului Roger Waters, fost membru al formaţiei Pink Floyd. Ei au cântat atunci un cântec anti-război: „Aduceţi băieţii înapoi acasă.”

Din palmaresul impresionant pe care Ansamblul Alexandrov l-a adunat de-a lungul existenţei sale merită evidenţiate câteva realizări de excepţie: în anul 2004, Ansamblul a susţinut un concert de neuitat la Vatican, primind binecuvântarea Papei Ioan Paul al II-lea.

În 2007, Ansamblul Alexandrov a încântat NATO, printr-un recital de excepţie care a avut loc chiar la sediul Alianţei Nord Atlantice de la Bruxelles. În 2008, au fost aniversaţi 80 de ani de existenţă ai Ansamblului printr-un turneu pe întreg teritoriul fostei Uniuni Sovietice şi în aproape 60 de ţări din Europa, Asia, Africa şi America.

Ansamblul Alexandrov, Marele Cor al Armatei Roşii (The Great Red Army Choir), a susţinut concerte în România în 2015 şi 2016. Pentru întâlnirea cu publicul român, sub bagheta dirijorului englez Matthew Freeman, Corul a prezentat un recital de excepţie, din care nu au lipsit cele mai consacrate piese ruseşti („Katiuşa”, „Războiul sfânt”, „Kalinka”), dar şi o surpriză – reinterpretarea în varianta corală a celor mai cunoscute piese ale formaţiilor Queen şi The Beatles.

Corul Armatei Roşii a ajuns viral pe internet după ce a realizat două cover-uri, după piesa „Get Lucky” de la Daft Punk şi după single-ul „Happy” interpretat de Pharell Williams.