Dragu: Creșterea economică ar putea fi de 4,5%, în acest an

 

România ar putea înregistra în acest an o creștere economică în jurul a 4,5%, având în vedere stimulii pe partea de cerere, a declarat joi Anca Dragu, fostul ministru al Finanțelor, în cadrul unei dezbateri pe tema bugetului pe 2017.

„Pe anul 2017 aveam o creștere reală de 4,3% prognozată înainte de măsurile de creșteri salariale și altele discutate din campania electorală. Acestea nu le-am luat în considerare, pentru că acestea vin cu un stimul pe partea de cerere, pe consum. Peste cei 4,3%, probabil putem să vedem 0,2-0,3 puncte procentuale. Undeva la 4,5% mi se pare o cifră rezonabilă. Subliniez că modelul de creștere economică devine preponderent stimulat de consum. Motorul devine consumul. Politica fiscală nu mai este o politică care să conducă la creștere economică sustenabilă și există riscuri pentru 2018. Mi se pare că 2018 nu își mai poate permite atâtea creșteri salariale și stimuli de consum”, a spus Dragu.

Ea a precizat că pentru 2016 deficitul bugetar este de 2,4% din PIB, sub ținta de 2,8%.

„Când a ieșit povestea asta cu 10 miliarde s-a mers pe niște cifre preliminare scurse din finanțe care arătau un deficit mai mare, pentru că între timp am mai avut și pe fiscale și pe nefiscale. (…) A fost un an foarte dificil cu scăderi de taxe și impozite și majorări salariale. Nu știi în momentul în care ai reduceri diferențiate de TVA care va fi încasarea, cum se va schimba structura consumului. Provocările au fost mari, iar cifrele noastre au fost foarte bune”, a mai arătat fostul ministru al Finanțelor.

Bugetul de stat pentru 2017 este construit pe o creștere economică de 5,2% și un deficit de 2,96% din produsul intern brut.