Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, l-a atacat în judecată pe şeful statului, Igor Dodon, pentru că i-a retras cetăţenia Republicii Moldova, informează MOLDPRES.
Informaţia a fost confirmată pentru agenţie de către şeful secretariatului Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), Valentin Lastaveţchi. „Cererea a fost depusă ieri la CSJ. Ulterior, va fi anunţată data examinării, cu cel puţin trei zile înainte”, a spus sursa citată.
Totodată, Andrei Bivol, avocatul lui Traian Băsescu, a precizat că drept temei al depunerii cererii este faptul că „cetăţenia lui Traian Băsescu a fost retrasă în mod arbitrar, iar decizia este contrară principiilor şi procedurilor prevăzute de legea cetăţeniei şi de Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie. Cererea de chemare în judecată se repartizează în termen de 24 de ore completului de judecată, după care în timp de cinci zile ar trebui să fie emisă o decizie pe procedură, potrivit legislaţiei din R. Moldova”, a spus Bivol.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat la începutul lunii ianuarie un decret privind retragerea cetățeniei R. Moldova lui Traian Băsescu. Şeful statului a menţionat atunci că „dlui Băsescu i-a fost acordată cetăţenia în mod ilegal, deoarece în cadrul procedurii au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituţii, ce prevedeau că Traian Băsescu era supus urmăririi penale pe mai multe capete de acuzație în România, însă a ascuns acest fapt esențial, ceea ce constituie temei de retragere a cetățeniei în baza normei legale”.