Google înființează un fond de patru milioane de dolari pentru imigranți

 

Motorul de căutare online Google a înființat un fond de criză în valoare de două milioane de dolari, la care se adaugă donații în valoare de alte două milioane de dolari din partea angajaților Google, în beneficiul mai multor organizații americane care îi sprijină pe imigranți: American Civil Liberties Union, Immigrant Legal Resource Center, International Rescue Committee și UNHCR, informează publicația USA TODAY.

Potrivi sursei menționate, această campanie, cea mai mare campanie socială demarată de Google, a fost prezentată într-un document trimis de directorul general de la Google, Sundar Pichai, și confirmat duminică seara de un purtător de cuvânt de la Google.

Acest grant vine la o zi după ce Sundar Pichai, la rândul său un imigrant în SUA din India, a criticat decretul semnat de președintele american, Donald Trump, privind închiderea frontierelor pentru anumiți refugiați și străini. La rândul lor, o serie de directori de la Apple, Microsoft, Netflix, Uber, Airbnb și Tesla Motors au criticat și ei decretul susținând că va afecta activitățile companiilor din sectorul tehnologiei, care se bazează pe competențele specialiștilor născuți în străinătate.

Sundar Pichai susține că decretul semnat de Donald Trump afectează cel puțin 187 de angajați ai Google. „Suntem îngrijorați de impactul acestui ordin și al oricăror propuneri care ar putea impune restricții angajaților Google și familiilor lor sau care ar crea bariere în calea persoanelor talentate care vor să ajungă în SUA”, a informat Google într-un comunicat.

Alte companii din sectorul tehnologiei au luat măsuri și ele măsuri concrete. De exemplu, site-ul de rezervări de cazare Airbnb a anunțat că va găsi locuri temporare de cazare, gratuite, pentru refugiați și alte persoane afectate de decretul președintelui SUA.