Condiția pentru revenirea produselor moldovenești pe piața din Federația Rusă este revocarea Acordului de asociere și liber schimb semnat de Republica Moldova cu Uniunea Europeană, a declarat miercuri, într-o conferință de presă la Chișinău, Igor Dodon, liderul socialiștilor moldoveni la întoarcerea dintr-o vizită efectuată la Moscova, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie, relatează publicația Unimedia.md. Dodon, care a întreprins mai multe vizite în capitala rusă în timpul acestei campanii electorale, a subliniat că principala condiție pentru reluarea exporturilor de produse moldovenești în Rusia este anularea acestui acord cu UE. ‘Am fost avertizați de mai multe ori în această privință și autoritățile moldovene confrmă că au știut de doi ani despre această condiție’, a spus Dodon, adăugând că obiectivul partidului său este ca după alegerile din 30 noiembrie să fie îndeplinită această condiție. ‘Partidul Socialist din Republica Moldova va veni cu o propunere în acest sens chiar la prima ședință a parlamentului’de la Chișinău, a declarat Dodon, în aceeași conferință de presă. ‘Exporturile pot și vor fi reluate în Federația Rusă după alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Acest lucru depinde direct de decizia guvernării care va fi aleasă. Trebuie să înțelegem că atât timp cât Acordurile care au fost semnate cu UE nu vor fi anulate, sunt mici șansele de a reveni pe piața rusă’, a insistat el. Alegerile parlamentare în Republica Moldova vor determina opțiunea geopolitică a acestei țări. Rusia speră că la putere vor veni forțe care reflectă starea de spirit a majorității populației, a declarat marți vicepremierul rus Dmitri Rogozin, în cadrul întâlnirii cu liderul socialiștilor moldoveni Igor Dodon.