Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din pricina ceții dense, au fost închise marți traficului maritim și fluvial toate porturile din județul Constanța.
Tot din cauza ceții, pe autostrada A2 și alte drumuri importante traficul rutier se desfășoară cu dificultate. ”Fenomenul este prezent pe autostrada A2 București — Constanța (în special pe tronsonul București — Cernavodă) și pe numeroase artere din județe precum Alba, Constanța și Tulcea. Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza în funcție de vizibilitate și de starea carosabilului, să mărească distanța în mers între autovehicule, să folosească luminile de întâlnire (împreună cu cele de ceață în condiții de vizibilitate scăzută) și să țină cont de faptul că pe timp de ceață depășirea este cea mai periculoasă manevră”, se menționează într-un comunicat de presă transmis de IGPR.