Președintele Barack Obama va oferi celor circa cinci milioane de imigranți ilegali, dintr-un total de 11 milioane care trăiesc în Statele Unite, o amânare temporară care să le permită să evite expulzarea, a anunțat executivul american, informează AFP. Într-un discurs solemn la Casa Albă, Obama urmează să explice modul în care orice imigrant ilegal, care trăiește de mai mult de cinci ani în Statele Unite și are un copil american sau deține un statut de rezident permanent, ar putea obține un permis de lucru timp de trei ani. Președintele Statelor Unite va anunța de asemenea o relaxare a condițiilor de acces la programul DACA /”Deferred Action for Childhood Arrival/, lansat în 2012 și care oferă permise de ședere temporară minorilor sosiți pe teritoriul SUA înainte de vârsta de 16 ani. Casa Albă, care a precizat că întărirea controlului la frontiere este de asemenea prevăzută în arsenalul de măsuri prezidențiale, a declarat că vor fi aplicate criterii stricte și în niciun caz nu este vorba despre o „ușă deschisă” tuturor candidaților la exil. „Dacă nu întruniți cerințele pentru o amânare, vă puteți aștepta să fiți expulzați”, a rezumat un responsabil sub acoperirea anonimatului. Subliniind că de peste o jumătate de secol, „toți președinții, democrați și republicani”, au uzat de prerogativele lor pentru a acționa în domeniul imigrației fără a solicita aprobarea Congresului, executivul american afirmă că acționează pe baze legale solide. Un număr de republicani au pus la îndoială legalitatea și constituționalitatea acestor anunțuri prezidențiale. De la regularizarea în masă din 1986, sub Ronald Reagan, toate încercările de a reforma sistemul imigrației au eșuat. Considerând că a demonstrat o „răbdare extraordinară” cu Congresul, Obama a avertizat în urmă cu câteva săptămâni că va acționa singur pentru a răspunde la deficiențele unui „sistem care nu mai funcționează”.