Peste 200 de persoane au fost depistate cu rujeola in ultima saptamana in Romania

Peste 200 de persoane au fost depistate cu rujeolă în România în ultima săptămână, precizează Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) al Institutului Național de Sănătate Publică. Dacă până săptămâna trecută numărul persoanelor la care s-a diagnosticat rujeola era de 2.433, în ultima săptămână acesta a ajuns la 2.667 de persoane.
Majoritatea dintre ele sunt nevaccinate (2.554), la care predomină copiii cu vârste între 1-4 ani (1.042 de cazuri) și sugarii (aproape 500), se mai arată în comunicatul de presă al CNSCBT.  De altfel, pentru grupa de vârstă 1-4 ani s-a observat o creștere cu 31% a cazurilor de rujeolă – cu 72 de îmbolnăviri (de la 970, la 1042). De asemenea, din totalul cazurilor de rujeolă, tot la această grupă de vârstă (de 1-4 ani) au fost depistate peste 40% dintre bolnavii cu rujeolă. Conform datelor CNSCBT, chiar și adulți trecuți de vârsta de 40 de ani au fost depistați ca fiind nevaccinate, respectiv 42 de cazuri înregistrându-se la această grupă de vârstă.
Cele mai multe cazuri au fost depistate în Arad (542), Caraș Severin (502), Timiș (489), Mureș (296), Dolj (152), Bistrița Năsăud (129), Cluj (90) și Brașov (43). În București au fost confirmate în total 21 de cazuri de rujeolă.

Referitor la numărul deceselor cauzate de rujeolă, până la data de 10 februarie au fost confirmate 16 victime – 5 în județul Arad, 4 în Timiș, 3 în Dolj și Caraș Severin și un caz în București.

Sursa: SanatateaTV