Mașinile create de studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, printre cele mai apreciate din lume

Un grup de studenți al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) a realizat unul dintre cele mai apreciate modele de mașini într-o competiție la care au participat peste 900 de persoane, găzduită de Autodesk. Mașina, realizată în programul specializat, este înscrisă pe site-ul companiei și, până în momentul de față, este pe locul al doilea din 2.200 de modele înscrise în competiție. Autovehiculul a fost conceput de către un grup de studenți, conduși de Alexandru Palii, de la Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial (FCMMI) și este mai apreciată decât alte modele propuse de echipe din toată lumea – SUA, India, marea Britanie, Rusia, Egipt sau Filipine. „Studenții noștri au participat cu cinci modele de mașini la acest concurs global. Sunt mașinuțe din toată lumea, iar produsul este evaluat în două moduri – o dată se ține cont de numărul de oameni care votează pe siteul lor, iar apoi de o comisie ce evaluează modul în care au utilizat comenzile în construcția acestei mașinuțe – cu cât e mai complex, cu atât e mai bine punctat”, a declarat prof. univ. dr. ing. Cătălin Dumitraș, decanul FCMMI.  Mașinile au fost realizate la un curs specializat de reprezentanții companiei ST-Proiect care a avut loc la TUIAȘI, la Facultatea de Construcții de Mașini, concentrându-se pe prezentarea unui program – „Fusion 360”, care, conform reprezentanților facultății, este o versiunea mai „user friendly” decât cele două programe folosite în prezent – Autodesk și AutoCAD. Prezentarea a fost făcută de către un instructor autorizat Autodesk. „Studenții au făcut cursuri timp de opt ore pe zi, două zile, iar în a doua zi s-a lucrat pe echipe de câte trei oameni și au primit ca temă construirea unei machete a unui automobil. La primul astfel de curs s-au înscris 37 de studenți, iar fiindcă cererea a fost mare am mai organizat încă două, unul cu 23 de participanți și celălalt cu 15”, a adăugat decanul FCMMI.  Cele mai bune modele au primit vouchere în euro de la Amazon, studenții care le-au realizat fiind înscriși automat și în programul Autodesk Student Expert. Aceștia au primit și un certificat Autodesk care este recunoscut la nivel mondial de către firmă. Facultatea a decis și premierea internă a grupelor de studenți care au realizat în total nouă modele de mașini, cu diplome, tricouri și vouchere, într-o festivitate care urmează să aibă loc la începutul lunii martie. Cei care doresc să voteze mașina de pe locul al II-lea o pot face accesând link-ul http://designforautomotive.autodeskcompetitions.com/competitions/design-for-automotive-autodesk/entries/final-team-2. (E.M.)