Breaking News

Parchetul General: Curtea Constituțională nu a dezincriminat infracțiunea de abuz în serviciu

Parchetul General susține că, prin decizia Curții Constituționale din 15 iunie 2016, nu a fost dezincriminată infracțiunea de abuz în serviciu, ci s-a stabilit că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară – legi și ordonanțe ale Guvernului.

Într-un comunicat de presă remis, marți, AGERPRES, Parchetul General arată că, prin decizia nr.405 din 15 iunie 2016 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.246 din Codul penal din 1969, ale art.297 alin. 1 din Codul penal și ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016), Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin.(1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

În opinia Parchetului, dispozitivul acestei decizii se completează și trebuie interpretat/aplicat în raport cu considerentele care îl fundamentează și explicitează.

Astfel, Curtea Constituțională statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară — legi și ordonanțe ale Guvernului.

„De asemenea, trebuie menționat faptul că Decizia nr. 405/2016 este o decizie interpretativă, care nu afectează conținutul normativ al actului controlat, ci doar înțelesul său contrar Constituției. Practic, fără a se declara neconstituționalitatea textului, Curtea reinterpretează norma și stabilește care este interpretarea compatibilă cu Constituția. În consecință, prin această decizie nu a fost ‘dezincriminată’ infracțiunea de abuz în serviciu”, mai spune Parchetul General.

Comunicatul Parchetului General vine după ce Curtea de Apel Alba Iulia a admis, pe 9 februarie, o contestație la executare formulată de fostul secretar al CJ Hunedoara, Dan Daniel, și a anulat condamnarea de 3 ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Magistrații au stabilit că, în cazul lui Dan Daniel, a intervenit o dezincriminare a infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece el nu a încălcat o atribuție de serviciu reglementată expres prin legislația primară — legi și ordonanțe ale Guvernului—, ci a încălcat Hotărârea de Guvern nr.611/2008, care este un act de reglementare secundară.