Ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, a afirmat miercuri că ea ar putea înțelege apelul Statelor Unite ale Americii (SUA) către partenerii lor din NATO de a-și spori cheltuielile pentru Alianța Nord-Atlantică și că aliații europeni își vor îndeplini obligațiile ”în următorii ani”, relatează agenția Reuters.
Washingtonul le-a cerut de ani de zile aliaților săi europeni să cheltuiască pentru apărare 2% din PIB. Noul președinte american, Donald Trump, i-a enervat pe politicienii germani descriind NATO drept o alianță învechită.
”Noi, europenii, noi, germanii, trebuie să facem mai mult pentru propria securitate, trebuie să investim mai mult în aceasta”, a declarat Von der Leyen la televiziunea publică ARD.
În opinia sa, ”nu este într-adevăr corect” ca SUA să facă mai mult de două ori în materie de securitate decât toți europenii laolaltă. ”Astfel că, din acest punct de vedere, americanii au dreptate când vor să audă de la noi cum vom arăta în mod convingător că putem să îndeplinim obiectivul de 2% (din PIB pentru apărare) în cadrul NATO în următorii ani”, a declarat ministrul german.
Ministrul apărării american, James Mattis, i-a avertizat pe aliații din cadrul NATO că ei trebuie să-și onoreze promisiunile privind cheltuielile militare pentru a exista siguranța că Washingtonul nu-și va reduce sprijinul față de alianță.
La începutul călătoriei sale la Bruxelles în calitate de șef al Pentagonului, Mattis s-a abținut să dea un ultimatum explicit sau să spună cum își vor reduce Statele Unite sprijinul față de NATO. Dar el a spus că aliații din cadrul NATO trebuie să facă progrese în 2017 și să adopte un plan, cu termene precise, în legătură cu obiectivele privind cheltuielile în materie de apărare.