Turcia are de gând să construiască un pod peste strâmtoarea Dardanele pentru a decongestiona traficul din Istanbul, acesta fiind ultimul dintr-un șir de mega-proiecte demarate sub mandatul președintelui Recep Tayyip Erdogan, informează cotidianul Daily Sabah. „Nu vrem ca traficul vehiculelor grele dinspre Asia spre Europa să treacă prin Istanbul. Avem de gând să construim un pod peste strâmtoarea Dardanele. Vom face din regiunea Marmara o autostradă de centură, ceea ce va decongestiona traficul în Istanbul”, a declarat joi seara ministrul turc al Transporturilor, Lutfi Elvan. Acesta a apreciat că cel de al treilea pod peste Bosfor, care este construit în prezent, nu va rezolva în întregime problemele de trafic. Strâmtoarea Dardanele este una din cele mai utilizate rute de navigație și în cel mai îngust punct are o lățime de 1,2 kilometri. În prezent, această strâmtoare poate fi traversată doar cu ajutorul feeryboat-ului. Guvernul turc este criticat de ecologiști pentru proiectele sale ambițioase printre care se numără un nou aeroport masiv la Istanbul, cel de al treilea pod peste Bosfor și un canal paralel strâmtoarea Bosfor-Dardanele. Anul trecut, Turcia a inaugurat prima legătură de metrou care conectează partea europeană de cea asiatică a Istanbulului, iar în acest an a inaugurat prima legătură de tren de mare viteză între Istanbul și Ankara. Președintele Recep Tayyip Erdogan susține că toate aceste proiecte sunt necesare pentru a face din Turcia una din primele zece economii ale lumii până în 2023.