Membrii și simpatizanții PNL Iași deplâng cu profundă durere dispariția fulgerătoare a colegului, prietenului și liderului liberal, Daniel Minciună. PNL Iași transmite, pe această cale, sincere condoleanțe familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut. Daniel Minciună s-a născut pe data de 1 ianuarie 1975 în Comuna Lespezi (lângă Pașcani), jud. Iași. Absolvent al Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, Daniel a urmat apoi cursurile Facultății de Știința și Ingineria Materialelor din cadrul Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași (1997-2002). Ulterior, a absolvit și un program de masterat cu specializarea „Ecologie în Metalurgie” (2003). A fost membru PNL peste 15 ani, urcând treptele ierarhiei politice, timp în care a deținut multiple funcții, atât la nivel de tineret cât și de seniori, până la cea de vicepreședinte al al PNL Iași și de lider al consilierilor județeni (din 2016). Cariera sa profesională avea să se împlinească prin activitatea prodigioasă, cu rezultate remarcabile, ca Director Executiv al Direcției de Administrare a Drumurilor Județene din subordinea CJ Iași. A reușit, în perioada 2012-2016, să transforme această structură administrativă într-o instituție model, dezvoltând atât un sistem de lucru performant în activitatea de întreținere și deszăpezire cât și un instrument, în premieră, pentru coordonarea modernizărilor de drumuri județene, fundamentând astfel primul Master Plan al Drumurilor Județene și Comunale la nivel național. În 2016 este ales consilier județean pe lista PNL și conduce efortul partidului de a câștiga președinția CJ Iași reușind să unească în județul său atât pe toți cei 12 consilieri PNL cât și alte încă 6 voturi, ratând, la un vot, acest obiectiv. „A fost un familist convins. Împreună cu soția sa, Alexandra, avea un copil, Nicholas, în vârstă de patru ani. Daniel Minciună a fost pentru membrii și simpatizanții PNL Iași un model de leadership, un caracter puternic, un profesionist desăvârșit, o fire solidară și loială, un prieten devotat și un spirit de un altruism fără seamăn. Noi toți, cei care l-am cunoscut și apreciat, am fost mereu inspirați de aceste principii, calități și valori în care a crezut mereu. Virtuțile sale rămân pietre de temelie pentru membrii și simpatizanții PNL Iași! Prin dispariția fulgerătoare a lui Daniel Minciună, PNL Iași pierde nu doar un coleg extraordinar, dar și un lider autentic, un om loial și profund atașat valorilor liberale. Îl vom purta mereu în rugăciunile noastre! Dumnezeu să-l ierte și să-i ocrotească sufletul!”, se precizează într-un comunicat de presă al PNL Iaşi. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 18 februarie, ora 12:00, la Biserica „Sf. Iulian din Tars” din complexul „T. Vladimirescu”. (E.M.)