Forțele irakiene controlează în totalitate aeroportul dezafectat din Mosul, după ce au curățat zona de dispozitivele explozive lăsate în urma lor de jihadiștii grupării Statul Islamic (SI), a indicat vineri AFP o sursă militară.
Un alt responsabil militar a indicat că forțele irakiene au intrat vineri în sectorul de vest al orașului Mosul, pentru prima dată de la lansarea ofensivei, în urmă cu patru luni, pentru cucerirea acestui al doilea oraș ca mărime din Irak din mâinile jihadiștilor Statului Islamic.
Sami al-Aridhi, locotenent în cadrul unităților de elită împotriva terorismului (CTS), a declarat că oamenii săi au preluat o bază militară și un sat la sud-vest de Mosul și au intrat într-o zonă rezidențială din acest oraș, ocupat din 2014 de Statul Islamic.