PNL solicită audierea în Parlament a premierului Grindeanu pe tema OUG-urilor 6 și 9

 

PNL solicită audierea în Parlament a premierului Sorin Grindeanu pe tema OUG 6 și OUG 9, precum și dezbaterea și respingerea în regim de urgență a celor două acte normative, a declarat luni președintele interimar al partidului, Raluca Turcan.

„Am luat decizia audierii în Parlament a premierului Grindeanu pe cele două ordonanțe economice — Ordonanța 6 și Ordonanța 9, la fel de grave precum Ordonanța 13, dar cu impact economic. Din nefericire, s-a trecut peste o decizie a Guvernului care transformă bugetul statului într-un buget pentru huzurul clientelei politice și credem că este obligatoriu în Parlament ca premierul Grindeanu să răspundă în fața parlamentarilor cu privire la acest arbitrariu care se stabilește în cheltuirea banului public prin cele două ordonanțe. (…) Am depus la Biroul permanent al Camerei Deputaților solicitarea noastră de audiere (n.r. — în data de 6 martie), la ‘Ora primului-ministru’, pentru audierea premierului Grindeanu”, a spus Turcan, la Parlament, după ședința Biroului Politic Național.

În opinia ei, aceste ordonanțe transformă autoritățile locale în „vasali ai PSD”, deoarece 30 de miliarde de lei din bani publici pentru credite de angajament pot fi luați oricând fără plafon și fără sancțiune, ceea ce înseamnă „dependența autorităților locale de pixul și bună-voința ministrului Dezvoltării Regionale”.

„Premierul Grindeanu trebuie să răspundă de ce aceste două ordonanțe creează un asemenea arbitrariu și o lipsă de transparență în cheltuirea banului public. În spațiul economic s-a creat posibilitatea de a da credite de angajament din partea autorităților locale fără niciun fel de limită, ceea ce înseamnă o recuperare care se va vedea în timp a acestor credite de angajament, deci practic se vor contoriza la deficitul bugetar în câțiva ani și în plus a fost exclusă sancțiunea folosirii acestor bani peste anumite plafoane și de la un capitol la altul, ceea ce înseamnă arbitrariul. Este de neacceptat ca 30 de miliarde să fie folosite într-un mod discreționar de către actualul Guvern”, a afirmat liderul PNL.

Turcan a precizat că PNL a solicitat dezbaterea în Senat a OUG-urilor 6 și 9 în regim de urgență și respingerea acestora.

„Deocamdată, informațiile noastre arată că cele două ordonanțe ticăloase economice nu au produs încă efecte, așadar în Parlament se mai poate corecta această greșeală sau acest abuz uriaș al Guvernului Grindeanu”, a arătat liderul PNL.