Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat marţi, cu unanimitate de voturi, studiul de fezabilitate a indicatorilor tehnico-economici şi devizului general al proiectului de amenajare turistică a albiei râului Bahlui. Investiţie cu un puternic impact estetic, dar şi economic, proiectul de amenajare arhitecturală a Bahluiului presupune, printre altele, amenajarea unui nod hidrotehnic în zona podului din Tudor Vladimirescu, ce va duce, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, la creşterea nivelului apei şi care, implicit, va permite navigaţia cu ambarcaţiuni uşoare, care vor beneficia de patru debarcadere. De asemenea, potrivit proiectului de hotărâre adoptat de consilieri, se are în vedere construirea a trei poduri pietonale în zonele Facultăţii de Chimie, Facultăţii de Construcţii şi Bisericii Lipoveneşti, amenajarea unor piste pentru alergare, a unor platforme de belvedere şi realizarea unui iluminat arhitectural. Durata lucrărilor este estimată la 24 de luni, valoarea proiectului fiind de 67.132,988 mii lei. Proiectul “Dezvoltarea Infrastructurii Turistice de Agrement – Zona Râului Bahlui”, în valaore de 8,4 miliooane de euro, a fost aprobat de Guvern în luna decembrie 2009, fiind inclus pe lista de investiţii a Ministerului Mediului, pe Axa 5 POS Mediu. Reamenajarea râului Bahlui, finalizată în anul 2012, a făcut parte din proiectul “Lucrări pentru reducerea riscului la inundaţii în bazinul hidrografic Prut – Bârlad”. Proiectul a inclus regularizarea râului Bahlui în municipiul Iaşi, construirea a două acumulări nepermanente (baraje pentru acumularea viiturilor în caz de ape mari) pe râul Bahluieţ, înainte de Târgu Frumos, executarea a două poldere (acumulări laterale nepermanente, pentru stocarea temporară a cantităţilor mari de apă în caz de viitură) în zona Podul Iloaiei, pentru apărare împotriva inundaţiilor pentru populaţia din localităţile Târgu Frumos, Podu Iloaiei şi Iaşi, regularizarea şi igienizarea rîului Bahlui, pe întregul parcurs din municipiul Iaşi, precum şi recuperarea pentru dezvoltare a şesului Bahluiui – spaţiu vital de câteva mii de hectare din vestul municipiului Iaşi, până la Leţcani. De asemenea, proiectul a inclus lucrări de asigurare a continuităţii pantei albiei râului Bahlui şi stabilizarea malurilor, decolmatarea albiei râului pe o lungime de 11 km, lucrări pentru stabilizarea malurilor albiei minore în zona în care se realizează decolmatarea, reprofilarea albiei minore pe o lungime totală de 6,13 km, realizarea de îmbrăcăminţi cu pereţi din beton armat monolit în albia minoră pe o lungime de 2,5 km între Podul de Piatră şi Podul Tudor Vladimirescu, stabilizarea albiei minore cu gabioane din amonte de confluenţa cu râul Nicolina şi până la Podul de Piatră şi între Podul Tudor Vladimirescu şi Podul Metalurgiei, în total 2.35 km de râu), lucrări pentru asigurarea liniei continue de apărare împotriva inundaţiilor a municipiului Iaşi, realizarea unui dig de apărare pe malul drept (3,83 km lungime) în zona Cicoarei, refacerea parapeţilor de apărare pe o lungime de 2,5 km, între Podul de Piatră şi Podul Tudor Vladimirescu, precum şi supraînălţarea digului existent pe o lungime de 2.97 km, între Podul Tudor Vladimirescu şi Podul Sfântul Ioan. În ceea ce priveşte amenajarea turistică a albiei râului Bahlui, aceasta presupunea,potrivit proiectului iniţial, montarea de pontoane, realizarea iluminatului public, construcţia de piste de biciclişti şi spaţii comerciale pe tronsonul Podu de Piatră – pod Tudor Vladimirescu pe Splai Bahlui Mal Drept si Splai Bahlui Mal Stang. (E.M.)