Conductele de termoficare care fac legătura între CET II Holboca şi punctele termice din municipiul Iaşi urmează să fie reabilitate, prin refacerea izolaţiei. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost adoptat marţi, cu unanimitate de voturi, de consilierii locali, care au aprobat indicatorii tehnico – economici în vederea realizării acestei investiţii. Este vorba despre un traseu în lungime de 22 de kilometri de conducte tur şi retur, care conectează CET Holboca de oraşul Iaşi. Investiţia, estimată la valoarea de 27,5 milioane de lei cu TVA, va fi asigurată în cadrul Programului „Termoficare – Căldură şi Confort”, în proporţie de 70% de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi 30% de către Primăria Municipiului Iaşi. Lucrările se vor realiza de-a lungul a 30 de luni, ele urmând să fie finalizate cel mai târziu la sfârşitul anului 2019. Tot în cadrul şedinţei de marţi, aleşii locali au mai aprobat, printre altele, componenţa reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ particular şi confesional, acreditate sau autorizate din municipiul Iaşi, pentru anul şcolar 2017-2018, atribuirea unor locuinţe disponibile, construite prin ANL, destinate tinerilor spre închiriere, precum şi mai multe Planuri Urbanistice de Detaliu şi Zonale. (E.M.)