Numere de telefon pentru urgenţele privind alimentarea cu gaze naturale, disponibile non-stop

Pentru sesizarea urgențelor și disfuncționalităților în ceea ce privește alimentarea cu gaze naturale, Delgaz Grid pune la dispoziția consumatorilor două numere de telefon, disponibile non stop, respectiv 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) și 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului pentru toate celelalte reţele de telefonie. Dispeceratul asigură servicii specifice de preluare rapidă a apelurilor şi intervenţie pentru toți locuitorii din aria de competenţă a companiei. Reprezentanţii Delgaz Grid reaminteşte consumatorilor principalele măsuri de siguranţă ce trebuie luate în cazul în care simt miros de gaz în interiorul imobilelor: să stingă toate focurile, să deschidă imediat toate uşile şi ferestrele, să nu manevreze aparate electronice, să nu aprindă lumina, să nu verifice cu flacără instalațiile cu gaze naturale, să părăsească încăperea și să sune imediat la dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon menționate mai sus. (E.M.)