Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis luni suspendarea Alinei Bica din funcția de procuror-magistrat și încetarea activității la DIICOT, după ce aceasta a fost arestată preventiv.
Muscalu a mai anunțat că Ministerul Justiției a solicitat vineri CSM un aviz pentru demararea procedurilor de suspendare a Alinei Bica din funcția de procuror șef al DIICOT, însă CSM nu a luat în discuție această solicitare, deoarece numai președintele României trebuie să se pronunțe în acest caz.
Pe perioada suspendării, Alina Bica nu mai este magistrat și nu își poate desfășura activitatea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar dacă va fi condamnată definitiv, atunci ea va fi exclusă din magistratură.
Alina Bica și-a depus demisia din funcția de procuror șef al DIICOT și procuror DIICOT, după ce a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar în care este acuzată de DNA de abuz în serviciu în legătură cu retrocedarea unui teren în Capitală.
Până la numirea unui nou procuror șef al DIICOT, conducerea acestei structuri din Ministerul Public va fi asigurată de Elena Giorgiana Hosu, procuror șef adjunct.
Alina Bica a fost numită în fruntea DIICOT în mai 2013, ea fiind propusă de premierul Victor Ponta, care îndeplinea atunci și funcția de ministru interimar al Justiției, primind și aviz favorabil din partea CSM.
Anterior, ea a ocupat mai multe funcții, atât în cadrul unor parchete, dar și la Ministerul Justiției, unde a fost secretar de stat în perioada ianuarie 2009 — mai 2012.
Alina Bica a fost reținută joi seara de DNA, fiind acuzată de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Acuzațiile se referă la perioada când Bica a făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, reprezentând Ministerul Justiției, unde ocupa funcția de secretar de stat.
În această calitate, Alina Bica și ceilalți membrii ai Comisiei au acceptat să-i plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha, situat în București, zona Plumbuita, deși, în realitate, acel teren valora mult mai puțin.