Ministerul Energiei a dat undă verde pentru construirea gazoductului care va traversa Bulgaria, România, Ungaria şi Austria

Ministerul Energiei a emis autorizaţia de construire pentru gazoductul BRUA, un nou coridor european de transport al gazelor naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, potrivit unui comunicat transmis vineri de Ministerul Energiei, citat de Agenţia Mediafax. Proiectul BRUA era în blocaj la preluarea mandatului, deoarece nu se putea emite autorizaţia de construire, România riscând atât întârzierea lucrărilor, cât şi pierderea finanţării europene de aproape 180 de milioane de euro. „Cauza acestei situaţii era faptul că dubla calitate a ministerului în proiect, respectiv de emitent al autorizaţiei, dar şi de autoritate de verificare a legalităţii acesteia, era gestionată de acelaşi compartiment, aspect ce contravenea legii. Am îndreptat această situaţie înfiinţând o structură dedicată proiectului BRUA şi am accelerat procesul de autorizare, calendarul implementării proiectului fiind respectat”, a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei. Potrivit datelor transmise de minister, „lucrările la interconectorul BRUA se vor desfăşura pe teritoriul a 11 judeţe din ţară, termenul de finalizare al Fazei I fiind, conform calendarului, anul 2019. Noul gazoduct va avea o lungime totală de 550 km şi o capacitate maximă de 1,5 miliarde de mc/anual spre Bulgaria şi 4,4 miliarde de mc/anual spre Ungaria”.