Author Archives: Adi Cristi

Ciolacu: Social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Orban şi demersul va reuşi „sută la sută”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Orban şi demersul va reuşi „sută la sută”, precizând că momentul când va fi iniţiat demersul va fi stabilit într-o şedinţă a CExN după discuţii cu liderii celorlalte partide parlamentare care nu susţin Executivul. „Nu este nici prima nici ultima oară, ...

Read More »

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a donat o sută de tablete elevilor şcolii din Ţibana

Programul “Teleșcoala”, derulat în perioada întreruperii cursurilor din cauza pandemiei cu noul coronavirus,  va continua și în etapa următoare, fiind destinat atât absolvenților de clasa a XII-a care vor susține examenele din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, cât și cadrelor didactice pentru care va exista o secțiune special destinată pregătirii în vederea proiectării și desfășurării activităților de învățare în medii ...

Read More »

Propunerile USLIP Iaşi către Ministerul Educației și Cercetării în perspectiva noului an școlar 2020-2021

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi  a elaborat un set de propuneri pe care le-a supus atenției Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC), sindicatelor, consiliilor locale şi judeţene,  precum şi, nu în ultimul rând, asociațiilor de elevi și părinți. Propuneri pe zona infrastructurii școlare: Revitalizarea tuturor spațiilor școlare dezafectate ce pot fi reintroduse în circuitul școlar. Spre ...

Read More »

Ieşenii care vor să-şi petreacă vacanţa în Grecia îşi pot face testul COVID la Spitalul de Boli Infecţioase

Având în vedere decizia autorităţilor elene potrivit căreia începând cu data de 15 iulie 2020, turiştii români care doresc să-şi petreacă concediul în Grecia sunt obligaţi să prezinte un document privind efectuarea testului molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, valabil cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, Ministerul Sănătăţii din România a făcut publică ...

Read More »

Expoziția „Citadela naivilor. Vara”, la Muzeul Etnografic al Moldovei

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, în perioada 14 iulie – 30 august 2020, expoziția temporară „Citadela naivilor. Vara”. În continuarea demersurilor anterioare de promovare a artei naive, precum și a colecțiilor proprii, Muzeul Etnografic al Moldovei își propune să valorifice lucrările din patrimoniu printr-o serie de expoziții cu tematică circumscrisă anotimpurilor. „Citadela naivilor. ...

Read More »

UAIC, programe comune de studii de licență și master cu universități din Republica Moldova

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) își consolidează relațiile de colaborare cu instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova atât prin organizarea programelor de studii din cadrul Extensiunilor UAIC la Bălți și Chișinău, cât și prin încheierea unor acorduri privind desfășurarea unor programe comune de studii. Astfel, studenții din Republica Moldova care urmează aceste programe vor avea oportunitatea de ...

Read More »

Cinci cazuri de infecţii cu COVID-19, în ultimele 24 de ore, la Iaşi

Conform Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), la data de 13.07.2020, în judeţul Iaşi erau confirmate 1.075 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, cu cinci mai multe faţă de ziua precedentă. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 933 au fost externate (cu trei persoane în plus față de ziua precedentă). Până acum, la nivelul judeţului Iaşi, 54 de persoane infectate cu virusul ...

Read More »

În ultimele 24 de ore, au murit în România 17 persoane infectate cu noul coronavirus

Play Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au murit în România 17 persoane infectate cu noul coronavirus. Până luni, 1.901 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. „În intervalul 12.07.2020 (10,00) – 13.07.2020 (10,00) au fost înregistrate 17 decese (12 bărbaţi şi 5 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în ...

Read More »

Copreşedintele USR PLUS Vlad Voiculescu: „Situaţia pare că este aproape scăpată de sub control”

Copreşedintele USR PLUS Vlad Voiculescu a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că România a înregistrat săptămâna aceasta un record „trist” al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, iar „situaţia pare că este aproape scăpată de sub control”. „Săptămâna aceasta am avut câteva puncte cardinale. Unul dintre acestea este un nou record al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, un record trist, ...

Read More »

Cod galben de vânt puternic

Şase judeţe se vor afla luni, până la ora 20:00, sub Cod galben de vânt puternic, conform unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, în centrul şi sudul Moldovei, în nordul Dobrogei, precum şi în nord-estul Munteniei, vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze, în general, între 55 şi 70 km/h.   Sursa ...

Read More »

Alte 413 cazuri de infectare cu noul coronavirus

Alte 413 cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând luni la 32.948. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 235 de pacienţi. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.552 au fost externate. Dintre acestea, 21.692 sunt pacienţi vindecaţi, iar 1.860 – asimptomatici externaţi la 10 ...

Read More »

Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, a câştigat la limită al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, a câştigat la limită al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, potrivit rezultatelor oficiale cvasi-complete transmise luni de comisia electorală (PKW), relatează DPA şi AFP. Duda a obţinut 51,2% din sufragii, în urma numărării a 99,8% din buletinele de vot. Rivalul său, primarul liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, din partea formaţiunii de centru ...

Read More »

Australia: Un vaccin împotriva COVID-19 a intrat în faza de testare pe subiecţi umani

Play Un vaccin împotriva COVID-19 aflat în curs de dezvoltare la Universitatea din Queensland (UQ) din Australia a intrat în faza de testare pe subiecţi umani, au anunţat luni reprezentanţi oficiali citaţi de Xinhua. Prima fază a studiului clinic va implica aproximativ 120 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, care vor primi fiecare câte două ...

Read More »

Nelu Tătaru:  NU SUNTEM ÎN PRAG DE COLAPS MEDICAL. ESTE ÎNCĂ ACCEPTABIL

„Nu suntem în prag de colaps medical. Este încă acceptabil”. Este declarația ministrului Sănătății, dr. Nelu Tătaru, întrebat în cursul unei vizite la Galați care este situația pacienților COVID-19 internați la ATI. „Avem 243 de pacienți la Terapie Intensivă. Azi vom avea un număr mai mic de cazuri pentru că nu s-au făcut multe teste. În 2-3 zile vom vedea ...

Read More »

Termenul în care putea fi depusă o moțiune de cenzură împotriva executivului a expirat

Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. „Epopeea cu angajarea răspunderii celor patru proiecte de către Guvern s-a finalizat. Cele 72 de ore în care deputații puteau depune moțiune de cenzură au expirat”. Anunțul a fost făcut astăzi de către premierul Ion Chicu, la finele ședinței cu șeful statului Igor Dodon și speakerul Zinaida Greceanîi, comunică MOLDPRES. Potrivit sursei citate, la finele săptămânii ...

Read More »