Cultura

Conferința Internațională „Dezagregarea umanului în război și în artă”, la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, organizează în cadrul Programului „Centenar”, Conferința Internațională „Dezagregarea umanului în război și în artă/ The Disintegration of the Human in War and in the Arts”. Deschiderea lucrărilor va avea loc vineri, 19 octombrie, la ora 10.00, în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii. Evenimentul, susținut de Academia Română ...

Read More »

“Gala Scriitorii Anului” – la cea de-a III-a ediţie

În perioada 8-9 noiembrie, la Iași va avea loc cea de-a III-a ediție a „Galei Scriitorii Anului”, una dintre cele mai importante acţiuni culturale de promovare a literaturii române contemporane. „Gala Scriitorii Anului” este un eveniment organizat de Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului, și Uniunea Scriitorilor din România, fiind co-finanțat de Ministerul Culturii și ...

Read More »

Atelier de creație la Palatul Culturii – „Costumele de operă”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și Inspectoratul Școlar Județean Iași, organizează sâmbătă, 20 octombrie, începând cu ora 11.00, în Sala de Educație Muzeală a Palatului Culturii, „Atelierul de creație – costumele de operă”. Invitatele speciale ale acestui eveniment sunt Rodica Maria ...

Read More »

Centenarul Societății Simfonice „George Enescu”, sărbătorit la Iaşi

La aniversarea a o sută de ani de când, aflat la Iaşi, în Capitala Renașterii Naționale, marele compozitor George Enescu dăruia numele său Societății Simfonice al cărui viitor îl întrevedea în Țara care, peste mai puțin de două luni, avea să fie România Mare, Orașul Regal Iași celebrează, în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului pentru perioada 2017-2020 memoria marelui ...

Read More »

Film distins cu Premiul Oscar, prezentat la Centrul Cultural German

Centrul Cultural German (CCG) din Iaşi organizează miercuri 24 octombrie, începând cu ora 18.30, o nouă Seară de Film German, în care va fi prezentată pelicula “Viața celorlalți”, distinsă cu premiul Oscar și cu alte 76 de premii la diferite festivaluri. Acțiunea filmului este plasată în Berlinul de Est, în noiembrie 1984. Wiesler, un ofițer al Securității, primește misiunea de a spiona un scriitor de ...

Read More »

Lucrări de Grigorescu şi Luchian, în Licitaţia de Toamnă de la Artmark

Trei capodopere ale lui Nicolae Grigorescu – „Ţărăncuţă cu basma albă”, „Primăvară la Posada” şi „Ciobănaş cu turmă de oi” – se numără printre tablourile care vor intra în Licitaţia de Toamnă – Top 100 Mari Maeştri ai Artei Româneşti a Artmark, care va avea loc miercuri, 31 octombrie, ora 19,30, la Athenee Palace Hilton. Potrivit unui comunicat al Artmark ...

Read More »

Scriitoarea Anna Burns a devenit prima nord-irlandeză care a câştigat Man Booker Prize

Scriitoarea Anna Burns a devenit marţi, cu romanul său „Milkman”, prima nord-irlandeză care a câştigat Man Booker Prize, un prestigios premiu literar decernat în fiecare an pentru cea mai bună operă de ficţiune în limba engleză, transmite AFP. Juriul a caracterizat drept „complet unic” romanul său, o explorare a violenţei omniprezente din timpul Tulburărilor din Irlanda de Nord. „Niciunul dintre ...

Read More »

Scriitorul şi dramaturgul Eric-Emmanuel Schmitt vine la Bucureşti

Scriitorul şi dramaturgul Eric-Emmanuel Schmitt se va afla la Bucureşti în perioada 24-26 octombrie, la invitaţia Editurii Humanitas Fiction şi a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), cu prilejul premierei spectacolului „Copilul lui Noe” (adaptare a romanului omonim) şi a lansării celui mai recent roman al său, „Omul care vedea dincolo de chipuri”, în traducerea Lilianei Donose-Samuelsson, informează un comunicat transmis, ...

Read More »

Lansare de carte „Rămas-bun” de Radu Părpăuţă

Joi, 18 octombrie, de la ora 17.00, la Librăria „Orest Tafrali” (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, corp A, parter), va avea loc lansarea volumului Rămas-bun de Radu Părpăuţă, apărut în colecţia „Ego.Proză” a Editurii Polirom. Invitaţi, alături de autor: Doris Mironescu Bogdan Creţu Moderatoare: Mihaela Răileanu Sesiune de autografe şi exemplare cadou pentru studenţi.   „Există două tipuri de povestiri în ...

Read More »

Folk’n’Frunze

  “Toamna e un andante melancolic și grațios, care pregatește admirabilul adagio al iernii’ (George Sand). În spiritul acestei idei, vă invităm sâmbătă, 3 Noiembrie, ora 19, la o searată muzicală pe acorduri de folk, blues și country cu arome de toamnă, în cadrul unui eveniment muzical intitulat sugestiv ‚Folk’n’Frunze’, susținut de cantautorii Cristi Corcioveanu (Tecuci), Cezar Popescu (Iași) și Liviu ...

Read More »

Gala Scriitorii  Anului 

  În perioada 8-9 noiembrie 2018, la Iași  va avea loc cea de-a III-a ediție a  Galei Scriitorii Anului, una dintre cele mai importante acţiuni culturale de promovare a literaturii române contemporane. Gala Scriitorii  Anuluieste un eveniment organizat de  Primăria Municipiului Iaşi prin Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi și Uniunea Scriitorilor din România, fiind co-finanțat de Ministerul Culturii și sponsorizat de ...

Read More »

Şase scriitori, patru femei şi doi bărbaţi, aspiră să câştige prestigiosul Man Booker Prize 2018

Şase aspiranţi, patru femei şi doi bărbaţi, sunt marţi în competiţie pentru a câştiga prestigiosul premiu literar Man Booker Prize 2018, care recompensează cel mai bun roman al anului scris în engleză şi publicat în Marea Britanie, relatează EFE. Anna Burns, Daisy Johnson, Robin Robertson din Marea Britanie, Rachel Kushner şi Richard Powers din Statele Unite, şi Esi Edugyan (Canada) ...

Read More »

Filme de Adina Pintilie şi Radu Jude la Festivalul Internaţional de Film de la Londra

Două dintre cele mai apreciate filme româneşti ale anului, „Nu mă atinge-mă” de Adina Pintilie şi „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” regia Radu Jude, sunt incluse în programul celei de-a 62-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Londra. Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român de la Londra transmis AGERPRES, proiecţiile vor avea ...

Read More »

Programul cinematografului „Ateneu” în perioada 15-21 octombrie

Luna lui octombrie continuă să ne surprindă. O nouă săptămâna cu filme pe alese, o premieră și un festival de film coreean. Începem săptămâna cu Johnny English Strikes Again, iar cel care a devenit celebru pentru rolul lui Mr. Bean este acum profesor și încearcă cu disperare să obțină o nouă misiune de spion. Vorbit pe la colţuri că apasă ...

Read More »

Un nou proiect-concurs la Muzeul „Mihail Sadoveanu”

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași lansează proiectul educațional “Caligrafii tematice”, cu scopul de a stimula lectura și de a încuraja scrierea de mână. Concursul este organizat în două etape. Prima etapă a proiectului constă într-un concurs de caligrafie, pe trei secțiuni, după categorii de vârstă: secțiunea I/ 10-19 ani, secțiunea a II-a/ 20-40 de ani, secțiunea a III-a/ ...

Read More »