Externe

Grecia: Alexis Tsipras și-a anunțat demisia și a cerut alegeri anticipate

Premierul grec Alexis Tsipras a anunțat joi seară că își dă demisia de la conducerea guvernului și a cerut organizarea de alegeri anticipate, transmit agențiile internaționale de presă. ‘Mandatul pe care l-am primit la 25 ianuarie și-a atins limitele. Acum, poporul trebuie să se pronunțe. Voi, prin votul vostru, veți decide dacă v-am reprezentat curajos în fața creditorilor, dacă acest ...

Read More »

Macedonia a declarat stare de urgență din cauza valului de refugiați

Guvernul macedonean a decretat joi stare de urgență în zona granițelor din nordul și sudul țării, ca urmare a numărului foarte mare de imigranți clandestini care trec aceste frontiere în drumul lor către Europa, relatează agenția locală MIA. Potrivit ministrului macedonean de interne, Ivo Kotevski, măsura va permite implicarea armatei în gestionarea acestui aflux de refugiați, precum și un control ...

Read More »

Palmira: Drapelele în bernă în muzeele italiene, ca omagiu adus reputatului arheolog Khaled al-Assaad, decapitat de jihadiști

Drapelele au fost coborâte în bernă joi în toate muzeele publice din Italia, în semn de omagiu adus reputatului arheolog Khaled al-Assaad, decapitat în orașul antic sirian Palmira de jihadiștii din Statul Islamic, a anunțat ministrul italian al culturii, Dario Franceschini, citat de AFP. În vârstă de 82 de ani, Khaled al-Assaad, șef al Antichităților din Palmira în perioada 1963-2003, ...

Read More »

Coreea de Nord a bombardat o unitate militară sud-coreeană la frontieră; Seulul a ripostat

Coreea de Nord a bombardat joi o unitate a armatei sud-coreene în partea occidentală a graniței ce divizează Peninsula Coreea, a informat agenția de presă Yonhap, preluată de AFP. La rândul său, Coreea de Sud a tras zeci de obuze de cealaltă parte a graniței cu Nordul, ca represalii la ceea ce pare a fi fost un atac cu rachetă ...

Read More »

Israelul a ridicat măsura de detenție administrativă în cazul palestinianului Mohammed Allan, aflat în greva foamei

  Curtea Supremă din Israel a ridicat miercuri măsura de detenție administrativă impusă în cazul deținutului palestinian Mohammed Allan, aflat în greva foamei de două luni, subliniind totodată că el rămâne pentru moment în spital, relatează AFP. ”Pentru moment, din cauza stării de sănătate a grevistului foamei, ordinul de detenție administrativă nu mai este în vigoare”, a indicat Curtea Supremă ...

Read More »

SUA: Proteste violente și 9 arestări la Saint Louis după împușcarea mortală de către poliție a unui afroamerican

Nouă persoane au fost arestate în urma protestelor violente izbucnite în cursul nopții de miercuri spre joi în orașul american Saint Louis, statul Missouri, după moartea unui tânăr afroamerican de 18 ani ucis de poliție, transmit DPA și AFP, care citează poliția și presa locale. Conform publicației St Louis Post-Dispatch, tânărul, identificat drept Mansur Ball-Bey, a fost împușcat mortal, miercuri, ...

Read More »

Preşedintele italian cere combaterea terorismului pentru a evita un „al treilea război mondial”

Preşedintele italian Sergio Mattarella a cerut miercuri ca imiganţii să fie trataţi cu amabilitate, iar terorismul să fie combătut mai puternic pentru a evita un posibil „al treilea război mondial”, relatează agenţia ANSA în pagina electronică. „Omenia pe care o arătăm primind refugiaţi disperaţi, inteligenţa cu care abordăm fenomenul migraţiei şi fermitatea cu care combatem traficanţii de persoane vor fi ...

Read More »

Grecia a rambursat datoria de 3,4 miliarde de euro către BCE

  Grecia a rambursat joi către Banca Centrală Europeană (BCE) o datorie în valoare de 3,4 miliarde de euro, după aprobarea miercuri de către miniștrii de Finanțe din zona euro a noului program de asistență și deblocarea unei prime tranșe de ajutor în valoare de 23 de miliarde de euro către această țară, au declarat pentru AFP surse din apropierea ...

Read More »

Thailanda va cere ajutor din partea Interpol pentru a-l găsi pe principalul suspect în atentatul de la Bangkok

Autoritățile thailandeze au anunțat joi că vor cere ajutor din partea Interpol pentru a-l găsi pe principalul suspect în atentatul de la Bangkok care a fost reperat pe camerele video de supraveghere, relatează AFP. ‘Vom cere ajutor din partea Interpol astăzi (joi)’, a declarat maior general Apichart Suriboonya, șeful unității Interpol în Thailanda, care precizează că nu se știe dacă ...

Read More »

Egipt: Cel puțin 6 polițiști răniți într-un atentat la Cairo

Cel puțin șase polițiști au fost răniți la Cairo în noaptea de miercuri spre joi de explozia unei mașini capcană vizând secția lor de poliție, în timp ce Egiptul este cuprins de atentate ale jihadiștilor Statului Islamic (SI), potrivit Ministerului de Interne. Atacul a avut loc într-un cartier din nordul capitalei împotriva unui comisariat al securității statului, un serviciu de ...

Read More »

Argentina: O lege obligă spitalele să angajeze clovni

  Spitalele din provincia provincia Buenos Aires, cea mai populată din Argentina, vor fi obligate să angajeze clovni în serviciile de pediatrie pentru a-i distra pe copiii bolnavi, potrivit unei legi adoptate săptămâna aceasta, relatează AFP. Potrivit monitorului oficial, prezența clovnilor la spital reprezintă „o medicație complementară menită să aducă bucurie copiilor spitalizați, familiilor lor și personalului”. Deși prezența clovnilor ...

Read More »

Autoritățile australiene au reținut șapte tineri suspectați că intenționau să se alăture Statului Islamic

Autoritățile australiene au deținut șapte tineri în timp ce încercau să ajungă în Orientul Mijlociu, fiind suspectați că intenționau să se alăture organizației jihadiste Statul Islamic (SI), a anunțat premierului Tony Abbott, relatează Reuters. ‘Am oprit la aeroport șapte tineri australieni care intenționau să ajungă în Orientul Mijlociu și se pare că doreau să se alăture grupurilor teroriste de acolo’, ...

Read More »

Vladimir Putin: Forțe externe ar putea destabiliza Crimeea

Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri, în timp ce-și continuă vizita în Crimeea, că încă există amenințări externe ce planează asupra acestei peninsule anexate anul trecut de Rusia, consemnează agenția EFE. ‘Este evident că persistă amenințarea din partea forțelor externe, care pot, într-o formă sau alta, să destabilizeze situația în peninsulă’, a spus liderul de la Kremlin la o ...

Read More »

Armata rusă a efectuat exerciţii militare cu muniţie reală în Transnistria

Aproximativ 400 de militari ruşi au efectuat, miercuri, exerciţii cu muniţie reală în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, anunţă Comandamentul districtului vestic al armatei ruse.Aproximativ 400 de militari ruşi şi 30 de vehicule au participat la exerciţiile cu muniţie reală.”Militarii au simulat respingerea unui atac din partea unor grupuri subversive”, a declarat miercuri colonelul Oleg Kocetkov, purtătorul de cuvânt al Comandamentului districtului ...

Read More »

Alertă la Istanbul: Focuri de armă în zona palatul Dolmabahce; două persoane arestate

Focuri de armă au fost auzite miercuri lângă intrarea în palatul Dolmabahce din Istanbul, un obiectiv turistic foarte frecventat și unde se află și birourile premierului în metropola turcă, transmite Reuters, preluând o știre a agenției Dogan. La fața locului au fost trimise ambulanțe, iar zona a fost izolată de poliție, a scris cotidianul Hurriyet pe site-ul său. Două persoane înarmate ...

Read More »