Flux

Anul trecut, la Iaşi s-au născut mai mulţi băieţi decât fete

Anul trecut, reprezentanții Serviciului de Stare Civilă din cadrul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași au înregistrat 7.948 acte de naștere survenite în municipiul Iași. Din totalul acestora, 4.066 de acte au fost pentru băieți și 3.882 pentru fetiţe, la care se adaugă alte 28 de acte de adopții. În 69 de cazuri, cel puțin unul dintre părinți ...

Read More »

Poarta centrală a Cimitirului evreiesc va fi mutată şi reconstruită

Demolarea porţii centrale a Cimitirului evreiesc s-a făcut cu acordul Comunităţii Evreieşti, susţin reprezentanţii municipalităţii ieşene, răspunzând astfel acuzaţiilor formulate de preşedintele PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, care afirmă, într-un comunicat de presă, că măsura a fost luată pentru “a servi dezvoltatorilor imobiliari care doresc să construiască în acea zonă”. Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Biroul de presă al ...

Read More »

Ninsoarea căzută în cursul dimineţii nu a creat probleme deosebite în municipiu

Ninsoarea căzută în cursul dimineţii de luni nu a creat probleme deosebite în circulaţia autovehiculelor în municipiul Iaşi, toate direcțiile și societățile comerciale subordonate Primăriei mobilizând utilajele și echipele necesare pentru combaterea efectelor negative ale iernii. Echipele SC Citadin SA au acţionat cu șase autobasculante, nouă sărărițe, șase tractoare, două buldoexcavatoare, două încărcătoare frontale și un număr de 26 de ...

Read More »

Circulaţia autovehiculelor pe drumurile din judeţ se desfăşoară în condiţii de iarnă

Circulaţia autovehiculelor pe drumurile din judeţul Iaşi se desfăşoară în condiții de iarnă, utilajele de deszăpezire acţionând cu precădere în zonele aflate în pnată, respectiv acolo unde zăpada căzută în cursul dimineţii a format straturi de gheaţă din cauza temperaturii scăzute. După cum informează reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP), în cursul zilei de luni, pe ...

Read More »

Peste 10.000 de intervenţii realizate de echipele Veolia Energie, anul trecut, la Iaşi

Anul trecut, Veolia Energie Iași a realizat un număr total de 10.613 de intervenții, din care 1.990 au fost efectuate cu scopul de a soluționa neconformitățile semnalate de clienți și pentru îmbunătățirea serviciilor. În acest interval de timp, echipele de intervenție au efectuat 8.190 de lucrări de mentenanță, 32 lucrări în regim de urgență și 401 lucrări în vederea reducerii ...

Read More »

Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici – propuşi interimari la Transporturi şi Dezvoltare Regională

Premierul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de desemnare a miniştrilor interimari pentru portofoliile Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici, astfel încât să fie asigurată continuitatea activităţii în cele două domenii, a anunţat un comunicat al Guvernului. AGERPRES

Read More »

Transportatorii din România, aşteptaţi să protesteze pe 10 ianuarie la Parlamentul European, faţă de Pachetul Mobilitate

Transportatorii rutieri din România sunt aşteptaţi joi, 10 ianuarie, la un protest organizat la Bruxelles, la Parlamentul European, faţă de prevederile Pachetului Mobilitate, au anunţat, luni, reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), într-un comunicat transmis AGERPRES. Acţiunea de protest este programată în Piaţa Luxemburg, între orele 8:00 – 13:00, şi este organizată de UNTRR, împreună cu asociaţiile ...

Read More »

Eugen Teodorovici: Deficitul bugetar pe 2018 este spre 2,9%. Pe 2019, mi-am propus spre 2,5%

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a spus, duminică seara, într-o emisiune, că deficitul bugetar pentru anul trecut este în jur de 2,9% din PIB, iar pentru acest an şi-a propus un deficit de 2,5% din PIB. „Anul trecut, se închide, pentru că datele oficiale vor fi undeva la final de martie-aprilie, când Eurostat va veni şi va confirma, va fi ...

Read More »

Ziua Sfântului Ioan, celebrată pe 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă

Ziua Sfântului Ioan, numit şi „Înaintemergătorul”, pentru că a anunţat venirea lui Iisus Hristos, este celebrată pe 7 ianuarie şi marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă. După Bobotează, celebrată pe 6 ianuarie, este cinstit Sfântul Ioan, numit şi „Înaintemergătorul”, pentru că a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui, preotul Zaharia şi Elisabeta, erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana. ...

Read More »

Programul cinematografului „Ateneu” în această săptămână

Începem anul în forță la Cinema Ateneu, cu o serie de filme care, cu siguranță, te vor surprinde. Pentru cei mici vor rula câteva filme despre prietenie, curaj, voință și magie. Așadar începem cu Moș Crăciun în misiune și continuăm cu animațiile Covorul zburător și Elliot, o poveste de Crăciun. Tot săptămâna viitoare facem cunoștință cu Grinch, morocănosul care se ...

Read More »

Bianca Andreescu a pierdut finala de la Auckland

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (18 ani) a fost învinsă în trei seturi, 2-6, 7-5, 6-1, de germanca Julia Goerges, campioana en titre şi favorita numărul 2, duminică, în finala turneului feminin de tenis de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale în valoare de 250.000 dolari. Andreescu, numărul 152 mondial înaintea acestei competiţii, a reuşit un ...

Read More »

SCM Craiova, debut cu dreptul în grupele Cupei EHF

SCM Craiova, deţinătoarea trofeului, a învins formaţia daneză Nykobing Falster Handbold – NFH, cu scorul de 18-12 (9-6), sâmbătă, în primul său meci din Grupa D a Cupei EHF la handbal feminin, disputat în Sala Polivalentă din Craiova. Formaţia din Bănie a început foarte bine şi a condus cu 2-0, 3-1, 4-2, iar apoi cu 6-3, 7-4 şi 9-6, scor ...

Read More »

România a ratat calificarea la Campionatul European de volei feminin

Echipa feminină de volei a României a fost învinsă dramatic de Spania, cu scorul de 3-2 (22-25, 25-16, 25-23, 21-25, 15-13), sâmbătă, în Sala Polivalentă din Alexandria, în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2019. Tricolorele obţineau calificarea la turneul final în cazul unei victorii, dar Spania a fost până la urmă echipa care a reuşit să se califice ...

Read More »

Peste 3.000 de ieşeni au participat la slujba de Bobotează

Peste 3.000 de ieşeni au participat, duminică, la Slujba de Bobotează, oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teofan. După slujbă, ÎPS Teofan a sfinţit cele 11 butoaie cu aghiasmă aflate în curtea Mitropoliei. Pe lângă cele 11 butoaie a câte o mie de litri fiecare, conducerea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a pus la dispoziţia credincioşilor alte 5.000 de sticle de jumătate ...

Read More »

Trupul poetului Emil Brumaru va fi depus la Palatul Roznovanu

Trupul neînsuflețit al poetului Emil Brumaru va fi depus luni, 7 ianuarie, începând cu ora 10.00, în holul central al Palatului Roznovanu. Toți cei care doresc să aducă un ultim omagiu reputatului scriitor sunt așteptați la sediul Primăriei Municipiului Iași până marți, 8 ianuarie, la prânz, pentru a se reculege și a scrie câteva cuvinte în Cartea de Condoleanțe, precizează ...

Read More »