Local

Tronsonul Iaşi – Târgu Neamţ de pe A8 va fi finalizat până în anul 2022, promite Guvernul

Reprezentanţii Asociațiilor „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”,  „Împreună pentru A8”, „Moldova Vrea Autostradă” și „Pro Infrastructură pentru susținerea construirii autostrăzilor în regiunea Moldovei” au protestat vineri, 8 februarie, în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru neincluderea Autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş (Autostrada „Unirii”) în proiectul de buget pentru acest an, întocmit de Guvern. Ulterior, reprezentanții celor patru asociații au fost invitați ...

Read More »

Continuă acţiunea de montare a parcometrelor în oraş

Montarea primelor zece parcometre se apropie de final. Până acum, potrivit reprezentanţilor Primăriei, în oraş au fost montate patru astfel de aparate, pe bulevardul Socola, între Podu Roș și intersecția cu restaurantul „Cotnari”. Celelalte zone din oraș în care vor fi amplasate parcometre sunt Cinematograful „Victoria” (unul), Spitalul „Sf. Spiridon” (două), Casa de Cultură a Studenților (unul) și Hala Centrală ...

Read More »

Marii producători europeni, invitaţi să participe la licitația pentru achiziția de tramvaie noi

Primăria a trimis o scrisoare oficială către marii producători europeni de tramvaie, prin care îi îndeamnă să participe la licitația pentru achiziția a 16 tramvaie cu o lungime de 30 de metri pentru municipiul Iași. Termenul limită pentru depunerea licitației coordonate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) și al cărei beneficiar este municipiul Iași este 12 martie 2019. ...

Read More »

100 de copii participă, în week-end, la o competiţie de şah, la Iulius Mall  

Chiar dacă este vacanţă, prichindeii pasionaţi de sportul minţii nu ratează nicio ocazie în care să îşi arate iscusinţa pe tabla de şah. În acest final de săptămână, la Iulius Mall, copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani se vor întrece pentru a câştiga „Cupa de Vacanţă”.   Evenimentul este organizat de „Academia de Şah Cotnari”, în parteneriat cu ...

Read More »

CAUŢI UN INTERNSHIP ÎNTR-O COMPANIE DE TOP? PE 19 FEBRUARIE, LA PALAS VA AVEA LOC „UBC INTERNSHIP DAY”

Studenţii în an terminal sau masteranzii care doresc să îşi înceapă cariera sau să dobândească experienţă profesională sunt invitaţi la „UBC Internship Day”. Este primul eveniment din Iaşi care reuneşte, într-un singur loc, stagiile de practică disponibile în companiile multinaţionale prezente în clădirile de birouri United Business Center (UBC) din ansamblul Palas. Acesta va avea loc pe 19 februarie 2019, în Atriumul Palas Mall, ...

Read More »

Aplicaţie de smartphone pentru ridicarea deşeurilor menajere, lansată de SC Salubris SA

SC Salubris SA a lansat o aplicație pentru telefoanele mobile care folosesc sistemul de operare Android. Aplicația se numește Salubris Comenzi și este destinată persoanelor juridice care doresc să plaseze comenzi de ridicare a deșeurilor. Aplicația a devenit funcțională pe 1 februarie, fiind accesibilă și intuitivă. Aplicația permite beneficiarilor să lanseze comenzi 24 de ore din 24, să stabilească ziua ...

Read More »

Proiect privind creşterea accesului la educaţie şi incluziune socială a copiilor din mediile defavorizate

Asociația Salvați Copiii Iași organizează vineri, 8 februarie, la ora 13.00, în Sala Mare a Primăriei, conferinţa de promovare a proiectului ”Școala DA!”, co-finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa Prioritară 6  “Educaţie şi Competenţe”, Prioritatea de investiţii 10 (i) ”Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, ...

Read More »

Părinții copiilor cu dizabilități și adulții cu dizabilități ies în stradă pentru a contesta proiectul legii bugetului

Părinții copiilor cu dizabilități și adulții cu dizabilități din Iaşi se vor aduna vineri, 8 februarie, în intervalul orar 10.00-10.30, în fața sediului Prefecturii, pentru a semna petiția de contestare a proiectul Legii Bugetului de Stat pe anul 2019, întocmit de Guvern, prin care s-au eliminat finanţarea salariilor asistenţilor personali, indemnizaţiile de creştere a copiiilor cu dizabilităţi, serviciile de protecţia ...

Read More »

19 comune din judeţul Iaşi vor fi racordate la reţeaua naţională de gaze naturale

Reprezentanții Societăţii Naționale de Transport Gaze Naturale ”Transgaz” s-au aflat joi, 7 februarie, la Iași, pentru stabilirea ultimelor detalii cu privire la dezvoltarea infrastructurii de transport a gazelor naturale din județ și construcția a două noi magistrale, care urmează să deservească, în total,  un număr de 19 comune. Aceștia au discutat cu președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, după care, împreună, ...

Read More »

Atelier de mărțișoare la Palatul Culturii

Atelierele DICE: Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ continuă, în Sala de Educație Muzeală de la Palatul Culturii, cu o temă specială. În perioada 7 februarie – 8 martie, ieşenii sunt invitaţi să confecționeze mărțișoare, pe care apoi să le dăruiască celor dragi, și să povestească despre semnificația Sărbătorii Mărțișorului. “Dedicate grupurilor de preșcolari sau elevi, precum și copiilor ...

Read More »

Program amplu de investiţii în serviciul de salubrizare din municipiu

Primarul Mihai Chirica a anunțat demararea celui mai mare program de modernizare a serviciului de salubrizare, investițiile în acest senctor, începute în 2018 și care urmează să fie continuate şi în 2019 de către SC Salubris SA ridicându-se la aproape 28 milioane de lei, fără TVA, cea mai mare sumă alocată în acest scop din istoria operatorului de salubritate. „Prin ...

Read More »

Profesorii au pichetat sediul Prefecturii, nemulţumiţi de neacordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică

Aproximativ 150 de reprezentanţi ai Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi au pichetat joi, 7 februarie, între orele 11.00 şi 12.00, sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, în semn de protest faţă de neacordarea sporului neuropsihic pentru personalul didactic din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE), personalul de conducere din unitățile școlare și personalul auxiliar din ...

Read More »

Numărul autorizaţiilor de construire eliberate anul trecut la Iaşi, în scădere cu 10% faţă de 2017

În luna decembrie 2018, în judeţul Iași au fost eliberate 142 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 18,9% mai puține faţă de luna anterioară și cu 4,7% mai puţine față de luna corespunzătoare a anului precedent. Potrivit unei informări a Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), în perioada 1.I ‒ 31.XII.2018, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate pe ...

Read More »

Scrisoare deschisă adresată lui Liviu Dragnea de asociaţiile care militează pentru realizarea A8

Către Camera Deputaţilor din România În atenţia domnului Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor   Tergiversarea continuă a aplicării reglementărilor legale în vigoare, privind construirea Autostrăzii A8, Iași – Ungheni – Târgu Mureș, obiectiv strategic de importanță națională, pune în pericol pentru alte decenii dezvoltarea firească a regiunii Moldova, care se află într-un stadiu avansat de degradare socială și economică, urmare ...

Read More »

Kaufland România lansează primul card de loialitate, cu beneficii unice pentru clienți

De astăzi, lucrurile bune vin ușor, iar cumpărăturile la Kaufland vor fi și mai avantajoase, datorită Kaufland Card- noul program de loialitate al retailerului, ce răsplătește clienții fideli cu reduceri substanțiale, puncte bonus de loialitate și numeroase beneficii. Cardul digital Kaufland poate fi utilizat în toate magazinele din țară, este foarte ușor de folosit și oferă: accces la promoții cu ...

Read More »