Local

O nouă ediţie a Bursei Generale a Locurilor de Muncă, organizată de AJOFM

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi organizează vineri, 20 aprilie, între orele 9.30 – 13.30,  la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS), în Sala Foayer, şi la Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” din municipiul Paşcani, Bursa Generală a Locurilor de Muncă. „Obiectivul principal al acestei măsuri active de combatere a şomajului îl constituie creşterea gradului de ocupare ...

Read More »

RESTAURANTELE DIN PALAS ȘI CAFENELELE DIN IULIUS MALL, DESCHISE ÎN PRIMA ZI DE PAŞTE

  Și în acest an, ansamblul Palas şi Iulius Mall Iaşi vin în întâmpinarea celor care se pregătesc pentru Sărbătorile Pascale cu un program special. Astfel, clienţii își pot definitiva listele de cumpărături şi îşi pot petrece minivacanţa relaxându-se la cafenele sau în spaţiile de distracţie.   Sâmbătă, 7 aprilie 2018, magazinele, cafenelele și restaurantele din Palas vor fi deschise până la ora 18.00. Duminică, în prima zi de Paşte, mall-ul este închis, ...

Read More »

În premieră, în acest an, mijloacele de transport în comun vor circula la Iaşi şi în noaptea de Înviere

În premieră, în acest an, la Iaşi, în noaptea de Înviere, transportul public va funcţiona până dimineaţa. Anunţul a fost făcut, marţi, într-o conferinţă de presă, de primarul Mihai Chirica, care a declarat că în zilele de Paşte, mijloacele de transport în comun din municipiu vor circula conform programului de duminică, pentru prima oară fiind introduse şi mijloace de transport ...

Read More »

Salubrizarea şi spălarea străzilor, în atenţia Primăriei, în cadrul „curăţeniei de primăvară” a oraşului

Primăria Municipiului Iași, împreună cu instituțiile subordonate, respectiv SC Salubris SA, Citadin SA, Servicii Publice SA, Compania de Transport Public (CTP) și Poliția Locală, au reluat la sfârşitul săptămânii trecute programul de salubrizare și spălare a străzilor și a refugiilor de transport în comun din oraș. „Compania de Transport Public intervine deja de câteva zile și va continua să intervină ...

Read More »

Încasările realizate din impozitele locale la data de 31 martie, mai mari faţă de cele de anul trecut

Primăria Municipiului Iași, prin Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale (DGEFPL), anunță că la finele lunii martie 2018, în evidența fiscală  erau înregistrate un număr total de 586.596 de roluri (persoane juridice = 50.236; persoane fizice = 536.360), din care 266.920 de roluri active (persoane juridice = 13.442; persoane fizice = 253.478). Rolurile active sunt rolurile care au matricole ...

Read More »

Opt jandarmi ieşeni, înaintaţi în grad, cu prilejul „Zilei Jandarmeriei Române”

În acest an se împlinesc 168 de ani de când Domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica, printr-un ofis domnesc, a aprobat Hotărârea Divanului Obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Prin aceasta lege s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcționare, acesta act reprezentând documentul oficial  la înființarea a instituției. Cu acest ...

Read More »

Corul „Marii Unirii” al Ateneului Tătăraşi, în turneu la Botoşani

Corul „Marii Uniri” al Ateneului Tătăraşi a participat la sfârşitul săptămânii trecute, la Botoşani,  la slujba de Florii, de la Biserica „Vovodenia”. Membrii corului au răspuns, astfel, invitației preotului paroh, Partenie Apostoae, și a asigurat răspunsurile în cadrul Liturghiei din duminica premergătoare sărbătorii Învierii. „Evenimentul se înscrie în sfera preocupărilor repertoriale ale corului, ce înmănunchează expresii sonore de factura patriotică, ...

Read More »

UAIC, gazda primului Congres Național al Studenților de la Științe Social-Umaniste

Ministerul Educației Naționale, împreună cu Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, organizează în perioada 19-21 aprilie prima ediție a Congresului Național al Studenților de la Științe Social-Umaniste. Astfel, aproximativ 200 de studenți de la diferite universități din ţară se vor reuni în perioada următoare la Iaşi, pentru a interacționa cu unii ...

Read More »

Iaşul, gazda ediţiei din acest an a Olimpiadei Naţionale de Ştiinţe Socio-Umane

În perioada 2-6 aprilie, la Iaşi se desfăşoară Olimpiada Naţională de Științe Socio-Umane, destinată elevilor din clasele VIII – XII. Alegerea Iașului ca loc de desfăşurare a olimpiadei nu este deloc întâmplătoare, organizatorii, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării dorind să sublinieze în acest fel rolul jucat de capitala Moldovei în construirea României Mari, la aniversarea a o sută de ani ...

Read More »

Fotbaliştii Politehnicii Iaşi vor face cozonaci pentru bătrânii de la Căminul de pensionari „Sfânta Parascheva”

Marți, 3 aprilie, începând cu ora 13.00, jucătorii și membrii staff-ului CSM Politehnica Iaşi vor participa la un eveniment care le va testa capacitățile culinare. Invitația a venit din partea CozoApp, singura aplicație mobilă de cozonaci din România, care îi aduce în același loc pe cei care fac și pe cei care vor cozonac. În cadrul evenimentului, jucătorii, alături de antrenorul ...

Read More »

O nouă ediţie a Expoziției Naționale de Artă Naivă „Saloanele Moldovei”, la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Etnografic al Moldovei invită ieşenii în perioada 3 aprilie – 6 mai la Expoziția Națională de Artă Naivă „Saloanele Moldovei”, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași. Manifestarea, ajunsă în acest an la cea de-a XXVII-a ediție, reunește lucrările a 22 de pictori naivi din județele Bacău, Bihor, Brăila, ...

Read More »

Doi ani de la preluarea de către Andrei Apreutesei a funcţiei de manager al Ateneului Tătăraşi

Pe 1 aprilie s-au împlinit doi ani de când solistul Operei Naţionale Române Andrei Apreotesei a preluat conducerea Ateneului Tătăraşi, perioadă în care binecunoscuta instituţie de cultură ieşeană a reuşit, printre altele, redobândirea după o perioadă de 70 de ani a Înaltului Patronaj Regal, precum şi inaugurarea primului cinematograf de stat de după Decembrie 1989. În cei doi ani de ...

Read More »

Au început lucrările de consolidare şi refuncţionalizare a Palatului Braunstein

Luni, 2 aprilie, au început lucrările de consolidare și refuncționalizare a Palatului Braunstein, odată cu predarea constructorului de către reprezentanții municipalității a cheilor imobilului, în în prezența proiectantului și a furnizorilor de utilități. Câştigătoare a licitaţiei a fost desemnată Asocierea Coimpredil Societa’ Cooperativa ARL – Research Consorzio Stabile Societa’ Consortile ARL Catania – Italia, contractul de consolidare şi refuncţionalizare a ...

Read More »

„Orăşelul copiilor” cu tematică pascală, pe pietonalul Ștefan cel Mare şi Sfânt

Luni, 2 aprilie, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt au început lucrările de amenajare a „Orăşelului copiilor”, cu tematica Sărbătorilor pascale. Orăşelul este compus din șase căsuțe – decor, o poartă de intrare, o insulă – fabrică de vopsit ouă, o bază – fabrică de vopsit ouă, o căruță cu aranjamente – flori și frunze, două vase decorative – ...

Read More »

Interes major în rândul studenţilor ieşeni pentru concursul „Cea mai tare cameră din Tudor”

Zeci de studenți ai Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și-au arătat creativitatea în amenajarea camerei de cămin în care locuiesc, îmbunătățind spațiul comun cu paturi create din paleți, iluminat personalizat prin led-uri de diferite culori, pereți pictați sau tapetați cu diferite modele. Concursul „Cea mai tare cameră din «Tudor»”, organizat de Direcția Servicii Studențești (DSS), aflat în acest an ...

Read More »