Local

Proiect privind reconversia profesională a femeilor șomere din județul Iași

Vineri, 16 octombrie, de la ora 11.00, Sala Galbenă a Prefecturii Iași va găzdui conferința de închidere a proiectului ”Sprijin și suport pentru femei defavorizate”, implementat de Asociaţia ”Harmony in the social area Iași“, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Iaşi. Scopul principal al proiectului, în valoare totală de 30.950 lei, din care 24.950 reprezintă finanțare nerambursabilă din bugetul Consiliului județean ...

Read More »

Peste o sută de mii de credincioși s-au închinat în acest an la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Câteva mii de persoane au participat miercuri, 14 octombrie, la Slujba prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iașului și a Întregii Moldove, desfășurată pe scena special amplasată în fața Catedralei Mitropolitane. Față de anii anteriori, de această dată, la Sfânta Liturghie nu a fost prezent niciun politician  de la București, atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Victor Ponta, ...

Read More »

Sărbătorile Iașului 2015 se încheie joi cu un super-concert și jocuri de artificii

După momentele de maximă încărcătură spirituală prilejuite de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva și după ce excelența a fost elogiată în Seara Valorilor, cea de-a XXIV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului, organizate anual în luna octombrie de Primăria Municipiului Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi alţi parteneri instituţionali, ajunge joi, 15 octombrie 2015, la punctul culminant al evenimentelor laice de masă: super ...

Read More »

Sărbătorile Iașului 2015 – Programul zilei de joi, 15 octombrie

Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie orele 7.00 – 11.30, Catedrala Mitropolitană Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei   Târgul de Toamnă orele 8.00 – 22.00, Esplanada Costache Negri, Hala Centrală, Str. Palat, Esplanada Cub, Str. Sarmisegetuza Organizator: Primăria Municipiului Iaşi   Cupa „Sărbătorile Iaşului” la gimnastică ritmică ora 10.00, Sala de gimnastică „Anghel Saligny” Iaşi Organizatori: DJST Iaşi, AJ Gimnastică ritmică ...

Read More »

Sărbătorile Iașului 2015 – Programul zilei de joi, 15 octombrie

Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie orele 7.00 – 11.30, Catedrala Mitropolitană Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei Târgul de Toamnă orele 8.00 – 22.00, Esplanada Costache Negri, Hala Centrală, Str. Palat, Esplanada Cub, Str. Sarmisegetuza Organizator: Primăria Municipiului Iaşi Cupa „Sărbătorile Iaşului” la gimnastică ritmică ora 10.00, Sala de gimnastică „Anghel Saligny” Iaşi Organizatori: DJST Iaşi, AJ Gimnastică ritmică Iaşi, Inspectoratul ...

Read More »

Restaurantul IDEO și-a lansat noul site

  Restaurantul Ideo, situat în Șoseaua Păcurari nr. 138, una dintre cele mai solicitate și apreciate locații din Iași pentru nunți și evenimente de mare anvergură, și-a lansat în această săptămână noul site. Mai atrăgător, cu o mai bună sistematizare a informației, noul site www.restaurantideo.ro este în același timp o platformă interactivă prin intermediul căreia se pot trimite comenzi de ...

Read More »

Festivalul cultural interetnic ”Confluențe”, la cea de-a VIII-a ediție

Asociația Italienilor din România – ROASIT, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților (CCS) Iași organizează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Cultural Interetnic ”Confluențe”. Evenimentul se va desfășura în zilele de 16 octombrie, la Casa de Cultură a Studenților din Iași, de la ora 17.00, și pe 17 octombrie, la Podu Iloaiei, de la ora 16.00. Spectacolul de la Iași ...

Read More »

Numărul turiștilor străini care au vizitat în luna august Iașul, în creștere față de anul trecut

  În luna august 2015, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din județul Iași au înregistrat o creştere de 26,0%, iar înnoptările o creştere de 21,9%. Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2014, în perioada 1.I-31.VIII 201 sosirile au înregistrat o creştere de 21,8%, iar înnoptările de 14,1%, durata ...

Read More »

Sărbătorile Iașului 2015 – Programul zilei de miercuri, 14 octombrie

Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva şi Ceasurile ora 7.00, Catedrala Mitropolitană Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor   Târgul de Toamnă orele 8.00 – 22.00, Esplanada Costache Negri, Hala Centrală, Str. Palat, Esplanada Cub, Str. Sarmisegetuza Organizator: Primăria Municipiului Iaşi   Sărbătoarea Vinului orele 8.00 – 22.00, Hala Centrală Organizator: Primăria Municipiului Iaşi   „(Re)cunoaşteţi Iaşul” – Concurs ...

Read More »

14 octombrie, Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, punctul culminant al ”Sărbătorilor Iașului”

Cea de-a XXIV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului, organizate anual în luna octombrie de Primăria Municipiului Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi alţi parteneri instituţionali, ajunge miercuri, 14 octombrie, odată cu sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, la maxima sa încărcătură spirituală și densitate a manifestărilor laice și religioase. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia Sfintei Cuvioase Parascheva va avea loc, între orele ...

Read More »

Niciun politician important de la București nu va fi prezent, miercuri, la Slujba de la Mitropolie 

După foarte mulți ani, la Slujba  de miercuri, 14 octombrie, de la Mitropolie, prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iașului și a Întregii Moldove, nu va participa niciun politician important de la București, la eveniment fiind așteptate doar personalitățile locale, în frunte cu primarul interimar Mihai Chirica, președintele interimar al Consiliului Județean, Victorel Lupu, și prefectul Dan Cârlan. După ...

Read More »

Donație de cărți pentru elevii din comuna Țigănași

Echipa Asociației ”Curtea Veche”, alături de reprezentanții Azomureș și Agricola 96 SA Țigănași vor oferi două mii de cărți către patru instituții școlare din comuna Țigănași, județul Iași. Totodată, elevii vor primi, din partea Herlitz România, și câte un set de rechizite școlare. Donația de carte va avea loc joi, 15 octombrie, în cadrul a două evenimente consecutive, organizate la ...

Read More »

Mesajul primarului interimar Mihai Chirica cu ocazia Sărbătorilor Iașului 2015

Stimată doamnă, Stimate domn, A început a XXIV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului. În acest an, marea sărbătoare a ieșenilor, organizată de Primăria Municipiului Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, va fi mai generoasă în evenimente ca oricând. Manifestarea propune de-a lungul întregii luni octombrie o multitudine de acţiuni culturale, educaţionale, civice, sportive şi de divertisment – pentru toți ieșenii! Pentru ...

Read More »

Legende ale muzicii românești, la Sărbătorile Iașului 2015

Înaintea celor două zile care marchează punctul culminant al evenimentelor, cea de-a XXIV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului, organizate anual în luna octombrie de Primăria Municipiului Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi alţi parteneri instituţionali, continuă marți, 13 octombrie 2015, cu manifestările laice și religioase obișnuite, dar și cu un concert extraordinar în aer liber. De la ora 19.00, Primăria Municipiului ...

Read More »

Ateneul Tătărași s-a racordat la sistemul centralizat de termoficare

Reprezentanții Veolia Energie Iași anunță racordarea începând din această săptămână la sistemul centralizat de termoficare al municipiului a Ateneului Tătărași, instituție de cultură aflată în administrarea Primăriei. ”Conducerea Ateneului Tătărași a decis în această săptămână racordarea instituției la Magistrala 2 de termoficare, după o temeinică analiză asupra beneficiilor oferite de sistemul centralizat de termoficare din municipiul Iași. Ateneul Tătărași va fi ...

Read More »