National

Bogdan Olteanu, arestat preventiv pentru 16 zile

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis definitiv ca fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv pentru 16 zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență. ÎCCJ a admis o contestație a DNA și a desființat decizia luată de un alt complet de judecată din data de 29 iulie care dispusese arest ...

Read More »

Cutremur de 3,7 grade pe scara Richter în județul Vrancea, vineri la ora 0:47

  Un cutremur cu magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la ora locală 0:47, în județul Vrancea, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la o adâncime de 130 de kilometri, iar orașele cele mai apropiate de epicentru au Focșani (39 kilometri), Covasna (43 kilometri), Râmnicu Sărat (45 kilometri), Mărășești (47 ...

Read More »

Membri ai Familiilor Regale europene, prezenți la funeraliile Reginei Ana

  Numeroși membri ai Familiilor Regale europene vor fi prezenți la funeraliile Reginei Ana, anunță Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I. „La funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana a României și-au anunțat prezența, până în acest moment, membri ai Familiilor Imperiale ale Rusiei, Austriei și Germaniei, ai Familiilor Regale ale Olandei, Belgiei, de Luxemburg, de Baden, de ...

Read More »

Neagu Djuvara și Mihai Șora, decorați de președintele Iohannis

Istoricul Neagu Djuvara și filosoful Mihai Șora au fost decorați de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. Potrivit decretului publicat miercuri în Monitorul Oficial, șeful statului i-a conferit istoricului Neagu Djuvara Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler „cu prilejul aniversării unui secol de viață, în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea cu ...

Read More »

INHGA: Cod galben de inundații în bazine hidrografice din zona Transilvaniei, până vineri după-amiază

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri după amiază, în bazine hidrografice de pe raza mai multor județe din zona Transilvaniei. Potrivit hidrologilor, până la ora 18:00, se pot produce viituri rapide, cu posibile efecte de inundații locale, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție pe râurile ...

Read More »

Cutremur de 3,1 grade pe scara Richter în județul Vrancea, joi dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs joi dimineață, la ora locală 01:44, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea. Seismul a avut loc la o adâncime de 97 de kilometri, iar orașele cele apropiate de epicentru au fost Mărășești (39 km), Focșani (40 km), Covasna (43 km), Adjud (44 km) și Onești (45 km). Potrivit ...

Read More »

Familia Regală britanică nu va fi prezentă la funeraliile Reginei Ana

  Familia Regală britanică nu va participa la funeraliile Reginei Ana, însă va fi reprezentată însărcinatul cu afaceri al Ambasadei britanice şi de contele Tibor Kalnoky. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost depus, marţi după-amiază, în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia şi va rămâne aici până miercuri, la ora 18.30, când va fi transportat ...

Read More »

Pîslaru: Am avut o primă discuție pe Legea salarizării unitare pentru a clarifica mandatul și principiile

  Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat, miercuri, că a avut o primă discuție cu premierul pe Legea salarizării unitare pentru a clarifica mandatul și principiile, urmând ca subiectul să fie deschis la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie. „Vă confirm că ieri (marți n.r. ), la ora 13,30, am avut o primă reuniune la nivel de prim-ministru pe ...

Read More »

Guvernul a aprobat prima rectificare a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale pe anul 2016

  Guvernul a aprobat miercuri prima rectificare a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale pe anul 2016, a anunțat premierul Dacian Cioloș. „Am aprobat prima rectificare bugetară din acest an. Încă de la începutul mandatului ne-am asumat o gestionare a bugetului care să asigure menținerea deficitului bugetar în limitele de sub 3%. Chiar dacă par cifre tehnice, acest ...

Read More »

Ana Birchall (PSD) despre cazul Sky News: Atacurile murdare la adresa României, de neacceptat

Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților, Ana Birchall, a trimis scrisori de protest președinților comisiilor omoloage din Parlamentul britanic, Sir William Cash și lordul Timothy Eric Boswell, solicitându-le să ia atitudine și să condamne reportajul referitor la un presupus trafic de armament desfășurat pe teritoriul României. „Conform informațiilor prezentate de DIICOT, este evident că avem de a face ...

Read More »

Guvern: InvestRomania va lansa „The Foreign Investor’s Guide 2016”

Ghidul dedicat investitorilor străini – „The Foreign Investor’s Guide 2016” – a fost prezentat în ședința de Guvern de miercuri și urmează să fie lansat public de InvestRomania, echipa din cadrul Ministerului Economiei care l-a realizat. Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, „ghidul este conceput cu scopul de a cuprinde, într-un singur loc, toate informațiile necesare în acest sens, ...

Read More »

Iohannis și Cioloș – miercuri la Peleș pentru prezentarea condoleanțelor la moartea Reginei Ana

  Președintele Klaus Iohannis va merge miercuri dimineața la Castelul Peleș pentru a prezenta condoleanțe la moartea Reginei Ana. Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis va prezenta condoleanțele la ora 10,00. Premierul Dacian Cioloș va prezenta condoleanțe la ora 15,00, conform agendei postate pe site-ul Guvernului. Până miercuri, la ora 18,30, sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana este așezat în Holul ...

Read More »

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a ajuns la Castelul Peleș

  Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a fost adus marți după-amiază la Castelul Peleș, aflat pe domeniul regal din Sinaia. Mașina mortuară s-a oprit pe terasa Castelului Peleș, ulterior sicriul fiind ridicat și purtat pe umeri de militari din Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” până în Holul de Onoare al castelului, unde va rămâne până miercuri la ora ...

Read More »

Iohannis: Realizarea unei clasificări a universităților ar trebui să stea la baza oricărei reforme viitoare în educație

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți la Galați, la deschiderea Forumului Organizațiilor Studențești din România, că realizarea unei clasificări a universităților ‘care să oglindească diversitatea firească a misiunilor asumate’ ar trebui să stea la baza oricărei reforme viitoare în educație. Șeful statului a spus că numărul studenților din România continuă să scadă, din motive care țin de demografie, dar și ...

Read More »

Ambasada României la Londra – drept la replică postului Sky News și sesizare a autorității britanice de reglementare în comunicații

Ambasada României la Londra a anunțat, marți, că a preluat pozițiile instituțiilor abilitate ale statului român (IGPR și DIICOT) și le-a transmis, cu scop de drept la replică, postului de televiziune Sky News și a sesizat de asemenea și autoritatea de reglementare din domeniul comunicațiilor din Marea Britanie, OFCOM, referitor la conținutul reportajului Criminal Gang Selling Military Weapons, difuzat de ...

Read More »