Politic

Parlamentarul liberal Andreea Paul susține că sunt șanse ca alegerile locale să aibă loc în două tururi

  Deputatul PNL Andreea Paul a declarat vineri, într-o conferință de presă, că mai sunt șanse ca alegerile locale din iunie să se desfășoare în două tururi, fiind așteptată hotărârea Curții Constituționale în acest sens. „Da, șanse mai sunt. Vorbesc în cunoștință de cauză, dar depinde de decizia Curții. Noi vom epuiza toate instrumentele legale și acesta este ultimul la ...

Read More »

Blaga, întrebat dacă imaginea PNL e afectată de problemele președintelui Iohannis cu casa: Trenul are drumul lui

  Copreședintele liberal Vasile Blaga a declarat vineri, într-o conferință de presă, întrebat dacă problemele în justiție ale familiei președintelui Klaus Iohannis cu casa de la Sibiu vor afecta imaginea formațiunii, că PNL „este un partid serios, care își face analizele” și se bazează pe oamenii proprii, iar în rest nu e nimic de comentat.   Întrebat de jurnaliști în ...

Read More »

Comisie parlamentară de anchetă pentru complexele energetice Hunedoara și Oltenia

  O comisie de anchetă parlamentară va investiga activitatea complexelor energetice Hunedoara și Oltenia, în încercarea de a afla motivele care au dus cele două companii la situația economică dificilă în care se află acum, a declarat vineri, la Deva, senatorul Haralambie Vochițoiu, inițiatorul acestei comisii.   Comisia a fost aprobată deja de birourile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului ...

Read More »

Cristian Preda despre criza migranților: Problema este în statele membre, nu în UE

  Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, vineri, referindu-se la modul de gestionare a crizei migranților, că problema este în statele membre, nu în Uniunea Europeană. Preda a caracterizat politica de relocare a migranților în cadrul Uniunii Europene ca fiind „mai puțin reușită”. „Dintre cei 160.000 de migranți, conform datelor comunicate pe 4 aprilie, statele membre au pregătit doar 7.015 locuri ...

Read More »

Liviu Dragnea şi Georgian Pop reprezintă PSD la consultările de la Cotroceni pe tema securităţii

  Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi preşedintele Comisiei pentru control SRI, deputatul PSD Georgian Pop, vor face parte din delegaţia PSD care va participa la consultările de la Cotroceni, pe tema legislaţiei în domeniul securităţii naţionale, a declarat, joi, vicepreşedintele PSD Gabriela Firea.de„Marţi, la ora 10:00, o delegaţie formată din cinci membri ai PSD va participa, la Palatul Cotroceni, la ...

Read More »

BEC: 126 de partide, alianțe și uniuni și-au înscris denumirile și însemnele electorale

  126 de partide, alianțe și uniuni și-au înscris la Biroul Electoral Central denumirile și însemnele cu care vor candida la alegerile locale de pe 5 iunie. În Registrul BEC se regăsesc atât formațiunile politice ”vechi” — PSD, PNL, UDMR, ALDE, UNPR, PMP, dar și partide ”noi”: UpR, Sebeșul verde, Alianța Împreună pentru Săcele, Partidul Societății Ieșene, Partidul Comunitar din ...

Read More »

Popa (PNL): În România au fost evitate de la plata impozitului sume impresionante

  Deputatul PNL Octavian Popa susține că, în cazul în care s-ar obține date din paradisurile fiscale, s-ar descoperi că în România au fost evitate de la plata impozitului sume impresionante, el propunând ca societățile comerciale care fac operațiuni economice cu offshore-uri să plătească impozit de 16% pe profit.   „Panama nu este singurul paradis fiscal. A fost înainte Cipru. ...

Read More »

Procesul deschis de PNL pe tema alegerii primarilor în două tururi începe luni

Curtea de Apel Bucureşti ia luni în discuţie plângerea formulată de PNL pe tema organizării alegerilor locale în două tururi de scrutin. Liderul PNL Alina Gorghiu a precizat că în pofida scepticismului unora, este timp suficient pentru ca instanţa de contencios administrativ să trimită dosarul la Curtea Constituţională care să dea o decizie, astfel încât alegerile locale să se desfăşoare ...

Read More »

Marian Vanghelie preia conducerea Partidului Dreptății Sociale

Marian Vanghelie a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că preia conducerea Partidului Dreptății Sociale – formațiune care va avea congresul în aproximativ trei săptămâni. 568e49ff-d0ee-4cfe-8043-5128893b03ff El s-a prezentat la Palatul Parlamentului împreună cu un grup format din parlamentari, reprezentanți ai sindicatelor, membri ai PDS, alături de care va conduce partidul care este înființat de mai bine de șapte ani. ...

Read More »

Aleşii vor ca 1 iunie să fie zi liberă

  1 iunie ar putea fi zi liberă, potrivit unui proiect de lege depus la Senat de parlamentari de la toate partidele. ”În societatea actuală, timpul a devenit o resursă critică, atât la birou, cât şi acasă. 24 de ore par să nu mai fie suficiente, iar găsirea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională este o provocare din ...

Read More »

Sondaj INSCOP: PSD – 38%, PNL – 37,2%, dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare

PSD ar obține 38% din voturi dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, iar PNL – 37,2%, singurele formațiuni care ar mai depăși pragul electoral fiind ALDE, PMP și UDMR, relevă un sondaj realizat de INSCOP Research și transmis joi AGERPRES. Potrivit sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 38% dintre români ar vota cu PSD (față de ...

Read More »

Tăriceanu propune excluderea președintelui țării din procedurile de numire a conducerii ÎCCJ și a procurorilor-șefi

  Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a depus la Camera Deputaților un proiect de lege prin care propune excluderea din procedurile de numire a conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție și a procurorilor-șefi a șefului statului și a ministrului Justiției.   Tăriceanu propune modificarea Statutului judecătorilor și procurorilor, în sensul ca în funcțiile de conducere să nu mai fie implicat ...

Read More »

Viorel Hrebenciuc, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă

  Fostul deputat Viorel Hrebenciuc s-a prezentat joi dimineață la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde a fost anunțat că pe numele lui a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în formă continuată. Dosarul a fost deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în urma unei plângeri depuse, conform unor surse ...

Read More »

Lia Olguța Vasilescu: Voi candida la Primăria Craiova

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, miercuri seara, că va candida la Primăria Craiovei, pentru că este nevinovată. „Voi candida la Primăria Craiovei. Nu am vrut să cad psihic sau să mă apuc să fac denunțuri, pentru că am știut că sunt nevinovată și sper din toată inima ca și instanța finală să decidă acest lucru, așa cum s-a ...

Read More »

Gorghiu, despre înlocuirea lui Tăriceanu: Lucrăm la acest demers; facem eforturi să strângem semnăturile

  Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat miercuri că liberalii vor solicita înlocuirea președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în momentul în care vor strânge numărul necesar de semnături pentru inițierea acestei proceduri – și anume jumătate plus unu din totalul senatorilor. „Nu o să facem niciodată niciun compromis nici cu PSD, nici cu UNPR, nici cu altcineva de pe stânga, care, ...

Read More »