Fănuş Neagu: Scriu pentru că iubesc viaţa

„În tinereţe vorbeam cu oamenii, mă tutuiam cu sfinţii şi eram ferm convins că toţi salcâmii de pe Strada Mare a Brăilei împrumută dimineaţa umbră de om. În acele vremuri ştiam să cobor fluierând de pe Vârful cu Dor, în fiecare clipă mă bătea vântul cu lună plină şi mă aşteptau la fiecare colţ domniţe cu zulufi de lampă verde”, spunea Fănuş Neagu.Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București (1993-1996); a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001.S-a născut la 5 aprilie 1932, în orașul Grădiștea-de-Sus din județul Brăila, într-o familie de țărani. A iubit Bărăganul într-un fel aparte. Dovadă stau scrierile „Ningea în Bărăgan”, „Cantonul părăsit”, „Vara buimacă”. „Am avut norocul ca, născându-mă în golful cu grâu şi fum aromat din nordul Bărăganului şi din ceairul Brăilei, să-ntâlnesc şi să leg prietenie pe viaţă cu mulţi visători şi nebuni frumoşi. Erau şi sunt din satul meu, erau şi sunt din Brăila, erau şi sunt din Galaţi, oraş în care am terminat Şcoala normală şi în care ţipam seara pe străzi un distih din Barbu Nemţeanu: Galaţi, cumplit oraş de negustori, În tine stă poetul ca-n Sodoma…”, spunea Fănuş Neagu. A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile. Întrebat unde ar fi vrut să se nască, dacă nu s-ar fi născut în România, Fănuş Neagu a răspuns fără ezitare: „La Istanbul sau Smirna, la Paris, la Lisabona sau la Florenţa”.

„Îmi plac toate cărţile pe care le-am scris”

În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri”. În anul 1967 publică „Vara buimacă”, piesa „Scoica de lemn”, care peste ani se va juca la Teatrul Nottara din București. În anul 1979 vede lumina tiparului „Cartea cu prieteni”. În anul 1981 apare „Insomnii de mătase”. În anul 1985 publică „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București. În anul 1987, apare  „Întâmplări aiurea și călătorii oranj”, volum de publicistică. În anul 1988 publică „Scaunul singurătății”, roman. În anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”. În anul 1994 republică „Dincolo de nisipuri”, nuvele, la Editura Porto-Franco, Galați. „Îmi plac toate cărţile pe care le-am scris şi-mi plac mai ales povestirile, pentru că atunci cuvântul era în mine tânăr şi proaspăt şi plin de toate valenţele şi îndrăznelile speranţei. Mai direct, îmi plac mult povestirile „Dincolo de nisipuri”, „Vară buimacă”, „În stepă”, „Doi saci de poştă” şi „Ningea în Bărăgan”, afirma Fănuş Neagu. În 2001 publică„Amantul marii doamne Dracula”, roman, iar trei ani mai târziu, „Asfinţit de Europă, răsărit de Asie”, roman. Tot în 2004 îi apare volumul „Jurnal cu faţa ascunsă”, publicistică.

POVESTEA FRUMOŞILOR NEBUNI AI MARILOR ORAŞE

Şi a zis acel nebun frumos asupra căruia am deschis ochii, la lumina stelelor: „Când vine aşa, din turbăciunile mării, câte un vânt ca acesta carele a fost, apoi numai ciobanul are putere să steie in izbelişte cu oile lui”. Acest nebun frumos se numea Sadoveanu şi venea şi venea din lumea lui Eminescu şi Creangă. Am întâlnit pe urmă mulţi prieteni şi mulţi ucenici de-ai lui (cap de coloană Nicolae Labiş şi Nichita Stănescu, soldaţi ai geniului românesc toţi ceilalţi colegi ai mei). Mai târziu, când m-am îndrăgostit de o fată care mi-a împrumutat poemele lui Victor Hugo şi „Faust” de Goethe, am început să-i respir cu dragoste parfumul de tei de pe Strada Domnească şi să îngân plin de farmec versurile poetului simbolist D. Iacobescu, pierit la vreo 20 de ani: Apusul cască roze mari de sânge,/ Prin parc ţâşnesc izvoare de parfum/, Ascult cum plâng fântânile şi cum/ Pe nervii mei arcuşul serii plânge.

Citate Fănuş Neagu

v  Fără muzicalitate sau o idee scăpărătoare, pagina se sinucide.

v  Dragostea însă, ca şi viaţa, cere totul. Dragostea este dăruire deplină. Cine iubeşte cu adevărat, duce în el ceva din frumuseţea şi nebunia mărilor.

v  Voi fi înjurat cumplit? Cred că da: şi? Scriu despre întâmplări petrecute. Ipocriţii mă vor citi şi mă vor insulta. Dar vor trebui să recunoască: „Omul ăsta nu minte, aşa suntem! Roma veche trăieşte în noi”.

v  Dacă te doare, plângi şi-ţi trece… Plânsul întăreşte pe om cum întăreşte apa clocotită lemnul.

v  Scriu pentru că iubesc viaţa.

v  Aş planta printre puţinele statui ale Bucureştilor ciolanele unei imense fântâni cu cumpănă. Ca să treacă prin toate zilele noastre, înţeleaptă şi cu chipul durut trei sferturi din an.

v  Fiinţa omului e cea mai prefăcută şi e un prost ăla care zice că se uită-n ochii tăi şi-ţi spune cu cine are de-a face. Numa copiii sunt curaţi, fiindcă n-au avut timp să se strice, da’ le vine rându’ şi lor.

v  Acum s-a realizat un vis al… comunismului: „Locuitori de la oraş şi sate, înfrăţiţi-vă!” Suntem înfrăţiţi în sărăcie ca niciodată altcândva…

v  Plătiţii pe cei care muncesc! Aveţi grijă de bătrâni şi iubiţi-vă copiii ca pe ochii din cap, pentru că vor avea ei grijă… să vă plesnească, la vremea respectivă!

v  Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.

v  Funia bătrâneţii se înnoadă doar cu a clopotului.

v  Muierea puturoasă şi pusă pe ceartă e mai rea decât dracul!

v  Nimic nu miroase mai scârbos pe lume decât sudoarea fricosului.

v  Împrumutul, bre, e o boală cu bucluc: dai cu o mână şi alergi cu zece picioare să scoţi ce ai dat!

v  Se vede treaba că visele se nasc în stomac şi urcă să moară în gură. Bine-ar fi, zău, să nu le aibă omul deloc.

v  Tu poate vrei să zaci într-o plapumă de nămol, te priveşte, da eu nu vreau. Eu ştiu ce-i lumea şi cine-i stăpânul ei.