24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Cu sau fără voia actorilor principali de pe scena politică a ţării, Victor Ponta şi Crin Antonescu (învrăjbiţi, se pare, de tradiţionalul nostru Michiduţă) suntem puşi în fotolii sau pe băncuţe pentru a viziona un nou început de scandal. Iată că a ajuns dihonia şi în casele celor care şi-au unit acoperişurile într-o alianţă politică proiectată a ţine „până la adânci bătrâneţe” sau, cel puţin, atât cât să reuşească fiecare să-şi urce sacii în căruţă. Victor Ponta, fiind mai zglobiu şi mai cu dare de şansă şi-a văzut visul cu ochii, în timp ce Crin Antonescu a mai rămas să alerge o tură în jurul ţării, pândind momentul cel bun, atâta timp cât a ratat intrarea demiterii lui Traian Băsescu, din prea multă bâlbâială. Pentru reuşită, spun specialiştii în decodificarea faptelor întâmplate, useliştilor le-a lipsit un conducător din familia lui Traian Băsescu. Unul fără jenă, fără mamă, fără tată, un haidamac pe care să nu-l impresioneze nimic altceva decât ambiţiile sale, chiar dacă, în jurul său, s-ar aprinde toate focurile de avertizare din această lume. La primul scâncet al Europei, Victor Ponta a făcut un pas înapoi, trăgând după el Uniunea Social Liberală, cu tot cu pământul de sub tălpi. A devenit peste noapte din obraznicul şi neascultătorul ţării „un elev silitor”, docil, acceptând să se prezinte, în faţa lui José Manuel Durão Barroso, tuns, ras şi frezat, fiind chiar pregătit să-şi aducă şi părinţii la Bruxelles, dacă iu s-ar fi cerut.
Schimbarea aceasta bruscă, cu 180 de grade, a premierului Victor Ponta a fost pusă de el, dar şi de partea sa de suporteri, ca fiind o reacţie necesară interesului ţării. „Acum, fiind responsabil cu destinele României, nu mai are cum să joace în rolul politicianului răzvrătit, chiar dacă această schimbare de atitudine îl îndepărtează de aşteptările populaţiei, mult mai apropiate de „pâine şi circ”, chiar şi numai pentru că, într-o ţară în care economia nu mai are puls, există o mare plictiseală”.
Nu de aceleaşi constrângeri a ajuns să aibă parteă Crin Antonescu, cel care a rămas să alerge în jurul ţării încă multe ture, astfel încât vizibilitatea sa să fie conservată, să îşi păstreze aceeaşi lungime de undă cu populaţia aflată deja între ciocan şi nicovală, gândindu-ne la cealaltă jumătate a paharului, rămasă goală, acea datorie a lui Victor Ponta, a PSD şi a USL în totalitatea sa, faţă de Crin Antonescu, de a deveni prin alegeri preşedintele României în 2014, atâta timp cât mai repede nu s-a putut.
Aici apare deja o primă fisură care, dacă nu va fi „rezolvată” cu înţelepciune, la modul transparent, fără ascunzişuri, se va ajunge la o adevărată catastrofă, ce va arunca ţara într-o criză politică faţă de care celelalte crize, prin care a trecut România, vor rămâne simple poveşti de adormit copii.
Totul se joacă astăzi pe cartea orgoliilor rănite. Dacă cei doi aliaţi, copreşedinţi ai USL, vor reuşi să pună, mai presus de vanităţile lor, soarta USL, deci, implicit, soarta ţării, atunci se va reuşi găsirea unei mediane ce va permite abordarea interesului naţional prin strategiile pe care USL şi le va asuma. Această cale poate fi descoperită în afara jocurilor de culise, pe care Traian Băsescu nu ezită şi nici nu va ezita să le facă, stând în firea sa acest comportament acaparator, mai ales dacă „victima sa” face parte din rândul celor care l-au atacat, aruncându-l în ridicol, în starea limită pe care a fost nevoit să o gestioneze pe marginea prăpastie.
Victor Ponta nu are cum să scape de ura băsesciană, nu are cum să viseze la o împăcare cu cel care nu s-a împăcat niciodată cu nimeni, nu a iertat şi nici măcar nu şi-a întors capul, fie că aceştia i-au fost prieteni, fie că i-au fost duşmani. Traian Băsescu nu se poate împrieteni cu nimeni decât dacă acel cineva îi este necesar, cum îi mai este grădinarului necesară o pereche de mănuşi, care să-l apere de înţepătura spinilor, dar pe care o aruncă atunci când intră în casă să bea un pahar cu atâta whisky încât cuburile de gheaţă să înceapă să plutească.
ADI CRISTI
